BUCUREȘTI, 21 iul - Sputnik. Activarea planurilor de urgență de către Uniunea Europeană nu înseamnă numai micșorarea cu 15% a consumului, așa cum s-a cerut statelor membre, ci mai ales activarea mecanismului de solidaritate, care presupune obligația țărilor care dispun de gaze să alimenteze și celelalte țări.
Planurile României de a construi capacități de producție a energiei electrice pe gaze ar trebui schimbate. Gazele naturale pe piața europeană sunt din ce în ce mai puține, iar eventualele cantități extrase din zăcămintele de la Caragele sau din Marea Neagră vor pleca, obligatoriu, în afara țării. Cum se vorbește tot mai mult despre o împărțire echitabilă a gazelor între membrii UE, României, cu o industrie slab dezvoltată și cu un procent relativ mic de încălzire a locuințelor cu această resursă, nu-i va rămâne prea mult.
Pe fondul unei curse contracronometru a țărilor din UE de umplere a depozitelor de înmagazinare pentru iarnă, autoritățile europene au intrat în panică și au anunțat activarea planurilor de urgență. În primă fază, statelor din UE li s-a cerut să reducă imediat consumul de gaze, în caz contrar fiind imposibilă asigurarea acestuia pentru sezonul rece. Comisia Europeană consideră că trebuie acordate subvenții companiilor care reduc consumul și ajutoare de stat pentru trecerea la alt tip de combustibil în producerea energiei electrice. Opțiunile sunt însă limitate, pentru că alternativele sunt centralele nucleare și regenerabilele și nici una dintre acestea nu se poate construi într-un timp atât de scurt, având în vedere că au rămas mai puțin de patru luni până la venirea sezonului rece. Totodată, cetățenii europeni au fost somați să micșoreze consumul de energie electrică, prin oprirea aerului condiționat, în condițiile în care Europa se confruntă cu un val de caniculă accentuat.
Agitația Comisiei Europene și măsurile dure cerute statelor UE anunță o confirmare a scenariului sumbru. La iarnă va fi mai frig în case, iar economiile se vor prăbuși. Această sinucidere programată a Europei nu pare să aibă niciun sens. Iar, așa cum s-a dovedit, sancțiunile impuse Rusiei nu au afectat decât Uniunea Europeană. Cu toate acestea, conducerea UE și cea a NATO ne spun că nu există altă soluție și că trebuie mers până la capăt.
Activarea planului de urgență regional sau la nivelul întregii Uniuni Europene presupune măsuri drastice. Astfel, statele vor fi obligate să oprească livrarea gazelor către întreprinderi și să redirecționeze cantitățile către țările din UE. Gazele vor mai putea fi folosite doar pentru încălzirea locuințelor și, eventual, a spitalelor. Totodată, centralele care produc energie electrică și funcționează pe gaze vor avea prioritate, mai ales dacă oprirea acestora pune în pericol funcționarea sistemului energetic național. Prioritatea acestor centrale este atât de mare, încât, potrivit Regulamentului UE, poate fi oprită alimentarea cu energie termică a locuințelor. Cum ar fi, de exemplu, ca românii să nu aibă cu ce să se încălzească pentru că au dat gazul altor state UE?