BUCUREȘTI, 21 iul -Sputnik. Însă restructurările sugerate de guvern și luate de conducerea companiei TAROM se lovesc de opoziția angajaților. Sindicaliștii din TAROM se opun concedierilor dar cer și majorări salariale.
Aceștia acuză că nu este respectat contractul de muncă, nu au parte de o salarizare decentă și că sunt tratați cu superficialitate de către conducerea companiei.
Sindicaliştii din cadrul TAROM organizează, joi, în intervalul orar 12:00 - 13:00, un miting de protest în faţa sediului companiei din Otopeni, nemulţumiţi de faptul că administraţia companiei nu le aprobă majorarea salarială cerută.
„Aşa cum merg aceste negocieri, nu excludem apariţia unui conflict de muncă la nivelul TAROM, cu respectarea tuturor normelor impuse de legislaţia în vigoare, deoarece toate demersurile făcute de Sindicat încă de la începutul anului în privinţa majorării bugetului salarial cu un procent de 35% au fost tratate cu dispreţ de conducerea TAROM, Ministerul Transporturilor şi chiar Guvernul României, se tergiversează negocierea CCM prin stabilirea unor termene foarte lungi între şedinţe, se tratează cu indiferenţă Revendicările salariate transmise de Sindicat", spun reprezentanţii sindicatului, preluați de Agerpres.
La mitingul organizat de Sindicatul Unit TAROM (SUT) sunt aşteptaţi să participe circa 200 de membri de sindicat. La acest miting vor participa numai salariaţi aflaţi în ture libere de serviciu, în aşa fel încât să nu fie afectați călătorii și nici să nu fie afectată financiar compania TAROM, au mai arătat sindicaliştii.