BUCUREŞTI, 21 iul -Sputnik. Petre Daea a vorbit despre distrugerea reţelei de irigaţie din perioada comunistă, din neglijenţa sau reaua-voinţă a celor care au urmat la administrarea lor.
De asemenea, a atras atenţia asupra faptului că şi proiecte iniţiate de el în timpul penultimului său ministeriat au fost lăste de izbelişte de cei care l-au urmat la conducerea ministerului.
„Anul trecut spuneam că patru luni de zile s-au oprit investiţiile aici. Aşa mi-a spus constructorul. Justificarea faptului că în agricultură nu trebuie să opreşti programele. Iată justificarea faptului că în construcţiile acestea hidroameliorate este o pagubă în condiţiile în care opreşti, nu le mai iei din acelaşi loc, că uite, nu le mai luăm unde le-a lăsat, acum e cu vegetaţie, acum trebuie curăţită vegetaţia, lucru care s-a făcut, să erbicidăm în aşa fel încât să nu mai crească vegetaţia pentru a putea curăţi taluzurile şi punem folie, realizăm impermeabilizarea, nu pierdem apă pe aceste canale”, a mai transmis ministrul Agriculturii, pentru ştiripesurse.ro.
De asemenea, ministrul a anunţat priorităţile sale din noul mandat ministerial:
“În proiectele pe care le-am făcut şi în proiectele pe care le executăm urmărim trei obiective mari. Primul obiectiv este acela ca să realizăm staţiile de pompare, să le echipăm, cu mijloace moderne de pornire, practic să le automatizăm, să consume puţin curent. Al doilea punct este acela de a asigura secţiunea de scurgere. Curăţim secţiunile de scurgere ale canalelor în aşa fel încât ca apa să se ducă lin spre staţiile de punere sub presiune. Şi al treilea obiectiv este acela de a impermeabiliza canalul. Prin aceste lucrări pe care le vedeţi, acest lucru se face”, a spus Petre Daea.