BUCUREȘTI, 19 iul - Sputnik. CFR și-a justificat anunțul neverosimil prin aceea că instalaţiile de climatizare nu mai pot asigura răcirea în parametri normali din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 - 38 de grade, care, la nivelul şinei şi al cutiei vagonului, pot însemna şi peste 50 de grade Celsius.
"În contextul prognozelor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie privind temperaturile ridicate şi disconfortul termic accentuat din această perioadă, CFR Călători face eforturi susţinute pentru menţinerea în circulaţie a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalaţii de climatizare. Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic - funcţional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs”, se laudă CFR.
Dar CFR avertizează că pot apărea situaţii în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 - 38 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna şi peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcţioneze fără a mai asigura răcirea în parametri normali, se mai arată într-un comunicat de presă al CFR Călători postat pe site-ul său, care face referire la călătoria cu trenul în condiții de caniculă.
Compania feroviară susține că pentru menţinerea în funcţiune a instalaţiilor de climatizare, au fost dispuse măsuri suplimentare de mentenanţă climă în reviziile de vagoane care formează garniturile de tren, precum şi însoţirea cu electricieni de vagoane în anumite intervale orare, atunci când sunt situaţii de caniculă.
"În condiţiile utilizării întregului parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi în vederea adaptării cât mai bine a capacităţii de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor să îşi planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziţie în graficul unei zile de circulaţie şi să îşi procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens", se mai arată în comunicatul de pe site-ul CFR.
Dar CFR Călători are și ”soluții”: le recomandă călătorilor să se hidrateze. Astfel, compania recomandă pasagerilor, în special persoanelor cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecţiuni medicale, să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj, să aibă medicaţia necesară în caz de nevoie şi să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.