BUCUREŞTI, 14 iul – Sputnik. Departamentul de Stat al SUA consideră că India şi China, cei doi cumpărători majori actuali ai petrolului rusesc, trebuie să facă parte din mecanismul propus de plafonare a prețurilor petroliere, a declarat miercuri secretarul de stat adjunct pentru Biroul Afacerilor Europene și Eurasiatice, Molly Montgomery.
„China și India sunt importatori de petrol rusesc și pot să spun că lucrăm foarte activ cu partenerii și aliații pentru a ajuta la elaborarea unei propuneri [pentru a limita prețul petrolului rusesc]”, a declarat Montgomery în timpul unei conferinţe de presă.
„Considerăm acest [plafon de preț] ca o oportunitate pentru ca ţările să facă ceva în interesul internațional, să plătească mai puțin pentru importurile de energie și să stabilizeze piața globală a petrolului, astfel că țările ar trebui să fie interesate”, a adăugat aceasta, citată de RT.
Potrivit secretarului adjunct al SUA pentru Economie și Afaceri, Erik Woodhouse, participarea atât a Chinei, cât și a Indiei la acord ar putea convinge şi alte țări să se alăture.
„Evident, China și India sunt cumpărători importanți de petrol rusesc. Pot să spun că discutăm cel mai intens cu parteneri și aliați pentru a face posibilă proiectarea unei propuneri ... Probabil că [o astfel de măsură] poate funcționa şi să ajungă la țări pe care am dori să le vedem participând sau susţinând [măsura introducerii unui] plafon de preţ”, a subliniat Woodhouse.
Într-un interviu acordat Wall Street Journal publicat miercuri, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a declarat că SUA intenționează să stabilească un plafon de preț pentru petrolul rusesc, care ar fi suficient de profitabil pentru ca țara să continue producția. Ea nu a specificat o cifră exactă, dar a explicat că mecanismul va impune ca orice cisternă care transportă petrol rusesc să primească finanțare și asigurare din partea SUA, Marea Britanie și a instituțiilor UE dacă prețul de vânzare al petrolului va fi sub plafonul introdus.
Tot miercuri, consilierul în domeniul securităţii naționale a SUA, Jake Sullivan, a menționat că introducerea unui plafon de preț va dura ceva timp din cauza detaliilor care trebuie stabilite. Acesta a adăugat însă că Washingtonul a discutat deja măsura cu o serie de țări cheie consumatoare de petrol, printre care China și India.
Ministerul chinez al Comerţului a confirmat joi că chestiunea referitoare la introducerea unui plafon de preț asupra petrolului rusesc a fost discutată între Janet Yellen și vicepremierul Chinei, Liu He, la începutul acestei luni. Potrivit unei declarații a ministerului, problema plafonului de preț este una complexă și ar trebui rezolvată pornind de la dorinţa părților implicate de a reduce tensiunile din Ucraina.