BUCUREȘTI, 12 iul - Sputnik. Ambasadorul Canadei în Ucraina a fost convocat luni la ministerul de externe, după returnarea, considerată ca "inacceptabilă", de către Canada în Germania a turbinelor pentru gazoductul rus Nord Stream 1. Informația a fost făcută publică de către Zelenski.
"Ministerul de Externe a fost nevoit să îl convoace pe trimisul Canadei în ţara noastră din cauza unei excepţii absolut inacceptabile de la regimul de sancţiuni împotriva Rusiei", a declarat Volodimir Zelenski în mesajul său zilnic pe Telegram.
De altfel interesul Kievul este ca și gazoductul Nord Stream 1 să nu mai funcționeze, Uniunea Europeană devenind astfel dependentă nu doar de gazul rusesc, ci și de livrarea lui prin gazoductul ce tranzitează Ucraina. Astfel, speră regimul lui Zelenski, UE va fi mai mult interesată și implicată în afacerea ucraineană.
Turbinele aflate în mentenanță la uzinele Siemenes din Canada și blocate acolo de politica de sancțiuni anti-rusești ale guvernului de la Ottawa, sunt esențiale pentru funcționarea în parametri normali a gazoductului Nord Stream 1.
Germania a trebuit să negocieze cu Canada găsirea unei soluții pentru încălcarea sancțiunilor aplicate Rusiei, dar care riscă să ducă în faliment națiunea germană.