Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Viktor Orban despre criza din Ucraina

Ungaria, în ceea ce privește conflictul din Ucraina este de partea păcii, a declarat premierul Viktor Orban. Iar prioritatea Budapestei este protejarea cetățenilor Ungariei și populației maghiare.
Sputnik
BUCUREȘTI, 1 iul - Sputnik. Prezent la emisiunea matinală Bună dimineața, Ungaria!”, a postului public Radio Kossuth, premierul Viktor Orban a spus că este în interesul Ungariei și al tuturor statelor europene ca acest conflict să se încheie cât mai curând posibil. Iar soluția pentru obținerea păcii nu este impunerea de sancțiuni, ci obținerea unui armistițiu și a cadrului negocierilor de pace.
Din păcate, a spus Orban, cu excepția Ungariei niciun stat din UE nu pare interesat cu adevărat de obținerea unui armistițiu și a păcii.
Întrebat cu privire la candidatura Ucrainei la UE, Orban a declarat că aceasta poate fi o oportunitate pentru dobândirea și garantarea drepturilor minorităților naționale din fostul stat sovietic, cu referire particulară la minoritatea maghiară. Autoritățile de la Kiev vor fi obligate în virtutea statutului de candidat să respecte atent drepturile minorităților naționale, crede premierul maghiar.
„Suntem într-o poziţie mult mai bună pentru a pune în valoare drepturile maghiarilor din Ucraina, faţă de situaţia în care Ucraina nu ar fi solicitat statutul de candidat”, a declarat Viktor Orbán în interviu, conform Flux24.ro
În legătură cu situația economică a Ungariei în acest context dificil, Orban a declarat că o reușită a Budapestei este aceea că Ungaria poate păstra și proteja drepturile și veniturile salariale ale cetățenilor maghiari din acest moment. Obiectivele guvernului sunt, a atras atenția premierul Orban, nu să se asigure o creștere a prosperității ci să nu se schimbe nimic în rău, în ceea ce privește ocuparea integrală a forței de muncă, sistemul de susținere a familiei sau cheltuielile cu utilitățile sau cu pensiile.