BUCUREȘTI, 1 iul - Sputnik. Ministerul Afacerilor Externe din Bulgaria arată că Ambasadorul Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, a înmânat o notă verbală Ministerului de Externe de la Sofia, prin care, printr-un ultimatum, se solicită retragerea până la ora 12:00 de la 1 iulie 2022, a notelor pentru angajații misiunilor ruse în străinătate care au fost declarați persona non grata.
„În nota se precizează că, în caz contrar, „problema închiderii Ambasadei Federației Ruse în Republica Bulgaria va fi pusă imediat în fața conducerii ruse”, arată MAE bulgar.
Ministerul Afacerilor Externe de la Sofia a informat cu promptitudine biroul primului-ministru despre nota părții ruse și a solicitat instrucțiuni pentru acțiuni ulterioare.
Prim-ministrul Kiril Petkov a reacționat arătând că relațiile dintre Bulgaria și Federația Rusă sunt pe termen lung, multistratificate și de mare importanță pentru soarta țării sale din punct de vedere istoric.
”Respectăm poporul rus și prețuim legăturile noastre culturale, istorice, sociale și comerciale și economice”, a vrut premierul să aplaneze situația.
Din această cauză, deși prezența bulgară în ambasada din Rusia numără doar 12 persoane, ambasada Rusiei în Bulgaria va avea posibilitatea de a păstra 43 dintre angajați, conform deciziei luate de guvernul bulgar, a precizat Petkov.
El a arătat că crede în necesitatea dialogului, pentru care canalele diplomatice sunt cruciale și a făcut apel la Ambasada Federației Ruse să retragă nota depusă.