BUCUREȘTI, 1 iul - Sputnik. Președintele Turciei, Erdogan, a declarat că acordul în 10 puncte semnat de Ankara cu Finlanda și Suedia, a îndeplinit toate condițiile Turciei.
O cerere cheie a fost, potrivit The Guardian, extrădarea suspecților de terorism aflați în legătură cu organizațiile kurde ilegale, dar și a cetățenilor turci din rețeaua Hizmet, condusă de clericul Fetullah Gulen, considerat responsabil pentru tentativa de purci din anul 2016, din Turcia. Conform declarațiilor lui Erdogan, ar fi vorba de 73 de persoane, deja identificate.
Această cerere, odată respectată, va ridica semne de întrebare cu privire la capacitatea și disponiblitatea Suediei și Finlandei de a mai proteja refugiații politic, dar ar ridica semne serioase de întrebare cu privire la relațiile cu SUA, Statele Unite oferind azil conducerii mișcării Hizmet.
Însă Erdogan a adăugat că se așteaptă ca acest acord să fie respectat de către cele două state, nerespectarea lui putând duce la refuzul Turciei de a accepta aderarea celor două state la NATO.
Aderarea la NATO nu se poate face fără acceptul unanim al tuturor statelor deja membre ale alianței militare.