BUCUREȘTI, 29 iun – Sputnik. Miercuri, 29 iunie 2022, președintele Klaus Iohannis a declarat, înaintea participării la Summit-ul NATO, că susține cota unică și poziția premierului României Nicolae Ciucă referitor la modificarea Codului Fiscal.
Iohannis spune că din partea lui există susținere pentru cota unică, există susținere pentru Guvernul României, care poate să calculeze foarte bine până unde se poate întinde cu subvențiile și cu sprijinul pentru cetățenii vulnerabili când vine vorba de prețul energiei.
”Nu am nici un sprijin pentru ieșiri populiste și afirmații de televizor cum că se va face totul pentru ca întotdeauna să fie extraordinar de grozav de bine. Trăim vremuri grele. Situația nu se va ameliora peste noapte și cred că abordarea guvernului, care e una foarte sobră, serioasă și bazată pe calcule concrete pe buget e una care va avea susținerea mea”, a spus Klaus Iohannis, întrebat despre solicitările PSD privind impozitarea progresivă și taxa de solidaritate.
Potrivit președintelui României, modificările Codului Fiscal trebuie operate până la 1 iulie pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie.