BUCUREȘTI, 26 iun - Sputnik. Aceasta a fost concluzia lui Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului ungar, participant la inaugurarea Centrului de zi pentru preșcolari din Miercurea Nirajului, județul Mureș.
În Transilvania au fost construite nu mai puțin de 103 noi grădinițe de limbă maghiară, și renovate 376 de grădinițe, cu o investiție maghiară ce acoperă 82,21 milioane de euro).
Dar investițiile ungurești pentru etnicii maghiari din România nu s-au oprit aici. “Este bine să vedem aceste realizări. Dacă ar fi să scriem pe câte o pagină toate realizările pe care le-am făcut în ultimii 12 ani – şi mă refer doar la investiţii, nu la programe, ci la renovări şi investiţii finalizate, palpabile – atunci am putea citi o carte sau o publicaţie de 100 000 de pagini”, a declarat secretarul de stat, preluat de Flux24.
El a atras atenția că statul ungar a finanțat în România apariția unei infrastructuri educaționale care începe de la grădiniță și ajunge până la nivel universitar (Universitatea Sapientia din Târgu Mureș) exclusiv în limba maghiară.
Piatra de temelie a Casei “Márton Áron”, inaugurată în prezența oficialului maghiar, a fost pusă în februarie 2019, iar Centrul a fost ridicat în curtea bisericii romano-catolice din Miercurea Nirajului, cu o finanţare din partea statului ungar în valoare de 205 milioane de forinţi (peste 510 000 euro) şi a fost inaugurată sâmbătă. Imobilul are două săli pentru activităţi, două dormitoare, o cameră medicală, o bucătărie şi o baie, astfel fiind create condiţiile moderne pentru educaţia şi îngrijirea copiilor preşcolari.
Tot în cadrul Programului de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, a fost construită o creşă reformată în Miercurea Nirajului, care a fost inaugurată anul trecut.