BUCUREȘTI, 26 iun - Sputnik. Într-o scrisoare deschisă publicată de Journal du Dimanche, directorii executivi ai Engie, EDF și TotalEnergies, atrag atenția asupra iminentei crize energetice cu care urmează să se confrunte Franța.
Liderii principalelor companii din domeniul energetic recunosc că importurile de gaz lichefiat (GNL) sunt departe de a fi suficiente pentru a compensa pierderile în cazul unei eventuale întreruperi totale a livrărilor de gaze dinspre Federația Rusă. De asemenea condițiile climatice reduc sensibil producția de energie hidroelectrică, mai avertizează directorii acestor corporații.
Răspunsul trebuie să fie unul civic, spun ei, Oamenii ar trebui să reducă drastic consumul de energie electrică încă de pe acum, să își asume un stil diferit de viață față de cel până acum.
”Noi facem apel pentru o asumare conștientă a unei acțiuni colective și individuale pentru fiecare dintre noi- fiecare consumator și fiecare afacere- astfel încât aceștia să își reducă imediat consumul de energie electrică, de gaze naturale și de produse petroliere.
Noi trebuie să ne angajăm într-un mare program de eficacitate energetică și vânătoare a risipei. Efortul trebuie să fie imediat, colectiv și masiv. Fiecare gest contează. Să nu ne păcălim: a economisi energia, înseamnă a să creștem puterea de cumpărare și de asemenea să reducem emisiile de gaze și efectul de seră”, mai spun autorii scrisorii deschise.