Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Ministerul român al Afacerilor Externe este în faliment instituțional

Cu milioane de români plecați peste hotare, România investește foarte puțin în serviciile consulare. De altfel, România investește foarte puțin în politica sa externă și în diplomație.
Sputnik
BUCUREȘTI, 23 iun - Sputnik. În acest moment, în Ministerul Afacerilor Externe sunt 2500 de posturi existente. Dar numărul angajaților este 1500 -1600 de persoane, ceea ce face ca ministerul să fie efectiv depopulat.
Situația este cu atât mai gravă cu cât greul activității în relația cu milioanele de români emigrați în lume este ținut de consulate, locurile unde se obțin procuri, se legalizează declarații, se refac pașapoarte, certificate, etc. De aceea, programările pentru diverse documente trebuie să se facă cu multe luni de zile înainte, pentru a se putea beneficia de serviciile consulare.
În acest context oricum dificil, Ministerul Afacerilor Externe nu doar că blochează angajările, dar blochează și detașările, aproximativ 200 de persoane din consulate urmând să plece până la sfârșitul lunii august, ceea ce va complica și mai mult relația românilor plecați cu România.
Acest lucru a provocat deja reacții revoltate și disperate la nivelul angajaților MAE, spun surse preluate de cotidianul românesc din Austria, ziarulromanesc.at.
De altfel, întreaga politică externă românească este paralizată de lipsa unei viziuni cu privire la capacitatea diplomației de a ajuta România. Infrastructura diplomatică a României este mult sub nivelul perioadei comuniste, iar România practic a încetat să mai existe în politica externă a lumii. Aceasta în contextul în care miniștri de externe ai României, precum Nicolae Titulescu, în perioada interbelică, sau Corneliu Mănescu, în perioada comunistă, au jucat un rol major, de anvergură internațională, recunoscută ca atare, în epocile respective.
Ministru ”de cursă lungă”, supraviețuind schimbării mai multor guverne, Bogdan Aurescu nu a reușit să își depășească condiția de mic birocrat, lipsit de viziune și de anvergură.