BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. România este țara în care orice visează un șef de instituție/agenție noaptea, a doua zi comunică și, de ce nu, poate deveni realitate.
Cam așa s-a întâmplat și cu președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală din România, Lucian Heiuș, care a descoperit evazioniștii din România și a decis să nu-i mai lase să scape.
Inventiv, dar și atent la metodele moderne de ”connecting people”, Heiuș a decis că profesorii – știți, acei indivizi care își fac periodic vacanțele în locuri scumpe și exotice, care își cumpără numai haine de firmă, care mănâncă doar la restaurante de fițe și care au câte șase case – scuzați, domnule președintel Iohannis, acela este un ghinion, chiar dumneavoastră ne-ați spus așa – să fie atenționați prin sms atunci când nu-și declară veniturile obținute din meditații.
Lucian Heiuș și-a exprimat dorința ca din 2023 ANAF să aibă un sistem performant prin care să trimită un SMS către profesorii care oferă meditații, pentru a le atrage atenția că nu este legal și că reprezintă o infracțiune, dacă primesc bani de la părinții copiilor și nu plătesc impozit pe ei, informează stiripesurse.ro.
El vine cu un argument solid: spune că a auzit de multe ori că părinții se plângeau că au dat foarte mulți bani la meditații și, cu toate astea, copilul lor a picat bac-ul.
„Vă dau un exemplu de reclamație: am dat milioane la profesor și copilul meu a picat bacul. Se supără părintele, sună la Telverde al ANAF și reclamă. Când ai primit o asemenea reclamație, ești obligat să te duci să verifici”, a spus președintele ANAF.
Hm. Și ce vină are profesorul în acest caz? Elevul nu a învățat.
E cumva obligat profesorul să îi despice capul școlerului și să-i bage materia cu polonicul sau cum?
Șeful ANAF intră în rândul celor pentru care profesorii se fac vinovați de orice.
În acest caz, problema e la șeful ANAF, nu la profesori.
De acord, să-și plătească impozitele, dar tu, ca șef ANAF, să vii cu asemenea argumente… Dumnezeule!