Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Guvernul României aprobă joi achiziția de F-16 din Norvegia

avioane F16
avioane F16
Premierul României, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul va aproba proiectul de lege privind achiziția a 32 de avioane F-16.
Sputnik
BUCUREȘTI, 16 iun – Sputnik. Guvernul României va aproba joi, 16 iunie 2022, achiziția a 32 de avioane F-16.
Informația a fost făcută publică de însuși șeful Executivului, Nicolae Ciucă.
Premierul României a precizat că, în actualul context, este nevoie de continuarea întăririi capacității de apărare și de răspuns a Armatei.
„Vom aproba astăzi legea propusă de către Ministerul Apărării Naţionale privind achiziţia a 32 de avioane F16 de la Guvernul norvegian. Este o lege prin care se asigură livrarea celor 32 de aparate de luptă în stare operaţională”, a precizat Ciucă, la începutul şedinţei Executivului, potrivit economica.net.
Premierul este de părere că, dincolo de achiziţia acestor aparate, se dezvoltă şi capacitatea României în domeniul industriei de apărare pentru că facilităţile de mentenanţă şi modernizare se vor dezvolta şi se vor consolida în România.