Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Ministrul Dîncu vrea reforme în armata română. Inclusiv la nivelul disciplinei

Vasile Dîncu consideră că România nu poate încă trage învățăminte din criza ucraineană, pentru că aceasta este departe de a se fi terminat. De asemenea, crede că e necesară o reformă și modernizare a armatei române
Sputnik
BUCUREȘTI, 14 iun - Sputnik. Prezent la aniversarea a 175 de ani de învățământ militar românesc, la Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu, ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit despre necesitatea reformelor în armata română, mai ales în contextul ”vremurilor complicate, dificile”, prin care trece România și lumea.
El i-a îndemnat pe studenții instituției militare de învățământ superior să participe activ la procesul de reformă din interiorul armatei române, chiar și prin încălcarea ierarhiei militare.
"Vreau însă să spun un lucru: încercaţi fiecare în zona dumneavoastră să schimbaţi ceea ce credeţi că trebuie schimbat în Armata Română. N-are rost să aşteptaţi ca schimbările să vină de sus. Schimbările cele mari pot să vină doar de jos în sus. Şi încercaţi să ne faceţi şi pe noi cei care, vremelnic, unii continuă, alţii sunt la conducerea ministerului sau Armatei, să ştim ce nu funcţionează. Să vă cunoaştem părerile şi să vă cunoaştem ideile dumneavoastră şi trebuie să ne grăbim. Lumea nu aşteaptă după noi, nu aşteaptă să ne schimbăm şi să ne modernizăm. Astăzi lumea se schimbă foarte repede", a spus ministrul în discursul său.
Potrivit ministrului Apărării Naţionale, "poate e mai puţin nevoie de conformism şi de supunere oarbă, poate este nevoie de mai mult dinamism în relaţia dintre instructori şi student, dintre profesori şi student, pentru că lumea care vine trebuie s-o construim alături de tinerii pe care-i avem aici".
Vasile Dîncu s-a referit şi la războiul din Ucraina şi a spus că este nevoie "să vedem în ce măsură lecţiile războiului din zonă, un război care nu s-a terminat şi, cum spunea recent un american, nu putem să îi tragem concluzii la jumătatea lui. Nu avem toate lecţiile la jumătatea lui. Să încercaţi să vă gândiţi ce avem de făcut pentru ca mereu să poată fi adusă această strategie la zi".