BUCUREŞTI, 13 iun – Sputnik. Stoltenberg a vorbit în cadrul discuţiilor din Kultaranta, Finlanda, în urma unei întâlniri cu președintele finlandez Sauli Niinisto. Şeful NATO a subliniat că Occidentul este dispus să „plătească un preț” pentru a consolida armata ucraineană, adăugând că Kievul va trebui să facă unele concesii teritoriale catre Moscova pentru a pune capăt conflictului actual.
„Pacea este posibilă. Singura întrebare este ce preț eşti dispus să plăteşti pentru pace? Cât de mult teritoriu, cât de multă independență, cât de multă suveranitate ... ești dispus să sacrifici pentru pace?”, a spus Stoltenberg, citat de RT.
Stoltenberg nu a sugerat ce condiții ar trebui să accepte Ucraina, spunând că „este la latitudinea celor care plătesc cel mai mare preț să stabilească”, în timp ce NATO și Occidentul continuă să furnizeze arme ucrainenilor pentru a le „întări poziţia” atunci când va fi negociată o soluționare.
Secretarul general nu a susținut în mod direct ideea de cedare a unor părţi din teritoriul ucrainean, dar a dat exemplul Finlandei, care a cedat Karelia Uniunii Sovietice ca parte a unui acord de pace în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Stoltenberg a descris soluționarea convenită de Finlanda şi Uniunea Sovietică drept „unul dintre motivele pentru care Finlanda a putut să iasă din cel de-al Doilea Război Mondial ca o națiune suverană independentă”.
În timp ce oficialii americani și britanici continuă să susţină public că Ucraina „poate câștiga” războiul cu Rusia, un raport recent al CNN sugerează că oficiali de la Washington, Londra și Bruxelles se întâlnesc fără omologii lor ucraineni încercând să planifice încetarea focului și a un acord de pace.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus recent că partide străine nenumite încearcă să „ne împingă” spre o înțelegere, deoarece populaţiile din țările care susțin Ucraina se tem de extinderea războiului.
Pe de altă parte, președintele francez, Emmanuel Macron, a negat public că i-ar fi solicitat lui Zelenski să renunțe la o parte din teritoriu în schimbul încheierii ostilităților, așa cum a sugerat luna trecută fostul secretar de stat al SUA Henry Kissinger.