Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Arhiepiscopia Iași: marșul LGBT este „al semenilor noștri ce susțin păcatele contra firii”

Un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Iașilor arată că marșul LGBT ce va avea loc la Iași, pe 5 iunie, este „un nou marș al semenilor noștri ce susțin păcatele contra firii, dorite a fi acceptate drept normalitate și promovate în instituții de învățământ”
Sputnik
BUCUREȘTI, 3 iun – Sputnik. Arhiepiscopia Iașilor a luat act „cu durere” că marșul LGBT de la Iași, din 5 iunie, este planificat tocmai în Duminica Familiei Creștine, adică în Duminica Părinţilor şi Copiilor din Biserica Ortodoxă Română.
„Ziua de duminică, 5 iunie 2022, este una specială pentru familiile creștine. Prin hotărârea nr. 629 din 12 martie 2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prima duminică de după data de 1 iunie (Ziua Internaţională a Copilului) este consacrată drept Duminica Părinţilor şi Copiilor. Așadar, o zi în care, mai mult decât în celelalte, se cuvine să reflectăm asupra frumuseții familiei binecuvântate de Dumnezeu cu prunci”, atrage atenția Arhiepiscopia.
În comunicatul de presă al instituției se arată că Biserica îi cheamă pe participanții la marșul LGBT la pocăință, pentru acest păcat.
„Nădăjduim, în duh de pocăință și de rugăciune, că aceștia vor avea puterea lăuntrică de a constata adevărul fundamental, anume că Dumnezeu a creat omul ca bărbat și femeie, cu toate responsabilitățile care decurg de aici”, se arată în comunicat.
Arhiepiscopia reamintește, pe această cale, că toți cei atinși de diferite patimi sau păcate, mai mici sau mai mari, sunt cuprinși în rugăciunile Bisericii, care nu este instanță de judecată, ci Spital duhovnicesc, unde putem veni cu frământări și căutări, dar mai ales cu dorința sinceră de a se tămădui.
„Ne ducem tot mai jos prin subminarea fundamentului familiei, îndreptându-ne cu pași rapizi spre pericolul disoluției. Responsabilitatea nu aparține doar celor cuprinși de această patimă. În viaţa multora dintre noi credința nu este cunoscută, trăită și mărturisită întru totul în adevăr, dragoste și jertfă, așa cum s-ar cuveni să fie”, se mai spune în comunicat.
Credincioșii sunt îndemnați ca duminică, 5 iunie, să participe la Sfânta Liturghie, să intensifice rugăciunea prin citirea Psaltirii și a Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, pentru ca Dumnezeu să ne izbăvească de multele și diferitele încercări pe care le traversează acum nu doar România, ci lumea întreagă.