Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Poliția amenință cu proteste din pricina salariilor

Nemulțumiri în rândul Poliției române după majorarea salarială făcută de guvern, dar și după pierderea normei de echipament. Poliția amenință cu proteste.
Sputnik
BUCUREȘTI, 3 iun - Sputnik. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI (cu peste 40 de mii de membri) atrage atenția că ”mărirea” salarială propusă de guvern, dublată de celelalte măsuri, va duce la scăderea veniturilor lunare ale acestora.
Liderii sindicali spun că nu fac altceva decât să solicite guvernului să respecte legea, aplicând imediat și integral Legea 153/2017. De asemenea, ei transmit un apel „în al 13-lea ceas” autorităților, pentru ca să se prioritizeze ”familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională”, mai ales în contextul crizei din Ucraina și tensionării situației internaționale.
Polițiștii anunță că în caz contrar, autoritățile vor trebui să se aștepte la proteste ferme din partea forțelor de ordine.