București, 3 iun - Sputnik. Bogdan Tiberiu Iacob arată într-o analiză pentru Inpolitics că România pare să se fi retras complet din jocurile geopolitice, unde nu mai exprimă de multă vreme poziții proprii, lucru remarcat de tot mai mulți observatori interni și externi.
”Dincolo de participări sterile la varii organisme europene ori internaționale și de discursuri plate, liderii de la București nu mai sunt capabili să ofere nimic, anexați total la alte cancelarii. O dovadă o reprezintă poziția României față de eforturile chineze de împăcare cu UE. Care poziție înseamnă de fapt absență totală din peisaj”, observă BTI.
Jurnalistul atrage atenția că fosta ambasadoare a Chinei la București, Huo Yuzhen, reprezentant special al MAE chinez pentru cooperarea dintre China și țările din Europa Centrală și de Est, a efectuat în aprilie-mai un turneu european în Cehia, Moldova, Slovacia, Ungaria, Croația, Slovenia, Estonia, Letonia și Polonia.
Huo Yuzhen s-a întâlnit cu oficiali guvernamentali și diplomați, deputați și politicieni, discutând modalități de apropiere în China și Europa.
”Din lunga listă de țări est-europene, ați remarcat, lipsește România. Iohannis și Aurescu au avut treburi mai importante. Faptul că Yuhzen a fost ani de zile ambasador în România ar fi ajutat mult la discuțiile diplomatice”, remarcă jurnalistul.
Ulterior turneului efectuat de Yuhzen, China a trimis o nouă delegație în Europa, zilele trecute, condusă de Wu Hongbo, reprezentant special al Beijingului, care include vizite în Belgia, România, Franța, Cehia, Ungaria, Germania, Cipru și Italia.
La Bruxelles, Hongbo a fost primit de reprezentanți ai Consiliului European și ai Comisiei Europene, și s-a văzut și cu directorul general pentru afaceri bilaterale al Serviciului public federal pentru afaceri externe, Jeroen Cooreman.
În Ungaria, delegația chineză de nivel înalt a fost primită la Ministerul de Externe, pentru convorbiri cu secretarul de stat pentru politica de securitate, Péter Sztáray.
”În România, chinezii s-au ales cu un mare flit guvernamental: nu i-a primit nimeni”, mai spune BTI, care arată că onoarea României a fost salvată de Fundația Europeană Titulescu, care a găzduit o întrevedere cu delegația chineză, la care a participat și noul ambasador al Chinei la București, Han Chunlin.
Același ambasador a fost programat zilele trecute de către MAE să-și prezinte scrisorile de acreditare într-un moment când Bogdan Aurescu era plecat din țară la o trilaterală în Turcia, astfel că pe reprezentantul celei mai mare popor al lumii și al celei de a doua economii mondiale l-a primit un simplu secretar de stat, observă jurnalistul cu amărăciune.
România, mai spune BTI, este o țara care a reușit în regimul Klaus Iohannis să dispară complet de pe harta politicii internaționale iar, mai nou, să ofenseze grav și gratuit o țară extrem de solidă, care ar putea avea un cuvânt greu de spus pe mapamond în deceniile care urmează.
”Nu spune nimeni că România trebuia pusă pe axa București-Washington-Beijing, dar măcar o minimă deschidere spre discuții nu ar fi dăunat nimănui”, conchide jurnalistul.