BRUXELLES, 31 mai – Sputnik. Folosind o expresie care a ajuns de râsul lumii în România, echivalentul faptului că nu se întâmplă nimic, președintele Klaus Iohannis a declarat cu ocazia Consiliului European că el înţelege nevoia unor schimbări şi nu se opune deloc, însă ”trebuie să luăm lucrurile pas cu pas”, referindu-se la modificarea tratatelor europene.
Iohannis a declarat, luni seară, la Bruxelles, că declanşarea modificărilor tratatelor europene este "un proces extrem de complicat", iar în opinia sa, la acest moment, politic, nu sunt întrunite condiţiile pentru a declanşa cu succes o astfel de acţiune.
"Înţelegem nevoia unor schimbări şi nu ne opunem deloc, însă trebuie să luăm lucrurile pas cu pas", a arătat el.
El a adăugat că acum e bine să facem lucrurile care pot fi făcute repede fără să modificăm tratatele, iar în paralel să înceapă discuţiile politice, între grupurile politice, pentru a vedea ce este posibil.
”Nu doreşte nimeni să se ajungă la a repeta faza cu Constituţia europeană, care la momentul respectiv, este vorba de acum mai mulţi ani, a început cu foarte mult entuziasm şi s-a terminat cu nimic, fiindcă în anumite state membre a fost nevoie de referendum şi cetăţenii au votat pur şi simplu împotrivă. Nu doreşte nimeni să repete un astfel de eşec, a fost un mare eşec la vremea respectivă”, a avertizat Iohannis.
Și de aceea el a propus modificarea ”pas cu pas”, ceea ce, pentru publicul român, înseamnă absența unei schimbări.
Ministerul de Externe a transmis, în 10 mai, că România, alături de celelalte 12 state care au semnat scrisoarea referitoare la procesul de reformă a UE, susţine şi este dedicată reformării Uniunii, dar cu accent pe probleme concrete care preocupă cetăţenii. În această categorie intră relansarea economică post-criză, crearea de locuri de muncă, un proces echitabil de tranziţie climatică, sisteme performante de sănătate şi acţiunea energică a UE în vecinătate.