Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Refugiații ucraineni nu vor să părăsească hotelurile la mare din Bulgaria unde erau cazați

Refugiaţii din Ucraina urmează să fie mutaţi din hotelurile de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre în centre de primire înainte de începutul sezonului estival, dar aceștia nu prea se dau duși de la mare
Sputnik
BUCUREȘTI, 31 mai - Sputnik. Bulgaria începe să mute refugiații ucraineni din hotelurile de pe litoral, dar aceștia nu sunt prea dornici să plece.
„Bulgaria nu îşi mai permite să întreţină cetăţeni ucraineni în hotelurile de pe plajă", a explicat viceprim-ministrul Kalina Konstantinova într-un mesaj video.
Relocarea urmează să înceapă în următoarele zile. Potrivit autorităţilor, aproximativ 90.000 de persoane din Ucraina au rămas în această ţară din UE.
Mulţi refugiaţi au refuzat până acum să se mute din hoteluri în case de vacanţă administrate de stat în interiorul țării. Mulţi se tem că ar putea să nu existe servicii de îngrijire medicală sau magazine în staţiunile de vacanţă propuse de guvern, unele izolate.
Potrivit presei bulgare, doar 500 de refugiaţi au folosit această posibilitate.
Bulgaria este în principal o ţară de tranzit pentru refugiaţii din Ucraina. De la începutul războiului la sfârşitul lunii februarie, aproximativ 300.000 de persoane au intrat în ţară. Potrivit cifrelor oficiale publicate luni, 90.365 de refugiaţi au rămas în Bulgaria. Ei sunt cazaţi în hoteluri, dar şi în particular la prieteni, rude şi voluntari.