BUCUREŞTI, 31 mai – Sputnik. La începutul acestei luni, şeful diplomației Uniunii Europene Josep Borrell a susținut că Bruxelles-ul vrea să „slăbească mașina de război rusească” în Ucraina, dar că nu dorește o confruntare directă cu Moscova.
Șeful politicii externe al UE a propus marţi ca blocul să fie transformat într-o forță militară majoră.
„Ceea ce am învățat din conflictul din Ucraina este faptul că relaţiile comerciale, statul de drept și o societate civilă puternică nu sunt suficiente. UE ar trebui să fie și o forță militară serioasă”, a declarat Borrell reporterilor marți.
În acest sens, el a cerut țărilor UE să urmeze exemplul membrilor NATO și să își majoreze cheltuielile pentru apărare.
„Apărarea este o competență națională. Trebuie să facem mai mult. Trebuie să ne creștem bugetele militare într-o manieră coordonată. Și, desigur, nu va fi ușor”, a subliniat șeful politicii externe al UE.
La începutul lunii mai, Borrell a spus că UE rămâne fără echipament militar ajutând Ucraina și a îndemnat statele membre să-și consolideze capacitățile de apărare.
Ulterior a declarat clar că UE încearcă să evite o confruntare directă cu Moscova, chiar dacă blocul vrea să „slăbească mașina de război rusească”.
„Spunem că nu luăm parte la conflictul [din Ucraina], dar luăm partea [ucrainenilor]. Vrem să slăbim mașina de război rusească. Vrem să slăbim capacitatea lui [Vladimir] Putin și a regimului său de a ataca fără temei o țară suverană. Vrem să ajutăm Ucraina să se apere. Dar nu vrem să intrăm în război cu Rusia”, a declarat Borrell pentru ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Borrell a subliniat că UE trebuie să „facă mai mult” pentru a slăbi „mașina de război rusească”, inclusiv prin furnizarea către Ucraina a mai multor arme, prin slăbirea economiei ruseşti și prin „izolarea” Moscovei pe plan internațional.