BUCUREȘTI, 30 mai - Sputnik. Guvernul Ciucă supune dezbaterii publice un program de susținere prin acordarea de credit, familiilor. Programul se numește, cum altfel?, ”Family Start”, știut fiind faptul că limba engleză este limba oficială a României.
Dar dincolo de denumire, inițiativa este una din puținele măsuri serioase adoptate de autoritățile românești pentru încurajarea și protejarea familiei. Programul are ca obiect stimularea întemeierii familiilor, prin acordarea unui credit garantat de către stat.
Potrivit proiectului, grantul garantat de stat are o valoare maximă de 75 de mii de lei (15 mii euro), fiind garantat în proporție de 80% de către stat, prin Fondul Român de Congenerare. De asemenea, cheltuielile privind comisioanele de analiză și de gestiune a garanțiilor vor fi suportate din bugetul de stat.
Creditul este acordat pentru o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv perioada de grație. El poate fi folosit pentru:
a) costurile ce decurg din evenimente care conduc la obtinerea statutului de familie, precum cununia religioasa, cununia civila sau ceremonia cu prilejul casatoriei, dar nu mai mult de 20.000; solicitarea decontarii se face in termen de maximum 90 de zile de la data la care a avut loc evenimentul;
b) decontarea cheltuielilor cu spitalizarea in cazul nasterilor;
c) plata, pentru tinerii parinti casatoriti a cheltuielilor cu cresa, gradinita, scoala, programele after school, precum si a taxelor pentru cursuri extrascolare: cursuri de limbi straine, cursuri sportive, robotica si programare, pictura;
d) achizitia de catre tinerii casatoriti a echipamentelor necesare in procesul de tranzitie digitala: laptopuri, calculatoare, tablete;
e) avansul pentru achizitia de catre tinerii casatoriti a unor autoturisme familiale noi, numai pentru cele de 7 persoane/locuri;
f) plata pentru tinerii casatoriti a cheltuielilor aferente taxelor de studii, inclusiv licenta, master, doctorat, precum si a celor aferente cartilor de specialitate si rechizitelor;
g) plata pentru tinerii casatoriti a cheltuielilor aferente publicarii cartilor sau a studiilor de specialitate;
h) plata taxelor de participare la manifestari stiintifice si concursuri, precum si a cheltuielilor de transport pentru deplasari;
i) achizitionarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri de specialitate;
j) plata chirie,i maximum 300 euro/luna (la cursul BNR din ziua platii);
k) parte/avans din achizitia unei locuinte;
l) costul serviciilor dentare si al interventiilor chirurgicale.
Criza demografică din România este una dintre cele mai grave din Europa, cu consecințe economice și sociale deja vizibile la nivelul societății românești.