Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Vreme capricioasă: cod galben de furtuni

Cod galben de furtuni, până joi dimineaţă, în 21 de judeţe din Maramureş, Transilvania, Banat, Crişana şi nordul Moldovei
Sputnik
BUCUREȘTI, 25 mai - Sputnik. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben valabilă de miercuri, de la ora 12.00, până joi, la ora 8.00, în judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Timiş.
„În intervalul menţionat în Maramureş, Transilvania, local la munte, iar îndeosebi spre seară şi noaptea şi în Banat, Crişana şi nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55...70 km/h şi pe arii restrânse 80...90 km/h), averse torenţiale şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp", a transmis ANM.
Astfel de fenomene vor fi, pe arii restrânse, în noaptea de miercuri spre joi şi în restul teritoriului, iar pe parcursul zilei de joi acestea vor fi mai frecvente în regiunile sud-estice.
În zona municipiului Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări spre sfârşitul intervalului, când şi probabilitatea pentru descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi averse va fi în creştere. Temperatura maximă va fi de 27...29 de grade, iar cea minimă de 13...16 grade.