BUCUREȘTI, 25 mai - Sputnik. Sindicatele de învățământ organizează miercuri un protest în Piața Victoriei pentru a atrage atenția asupra obligativității soluționării problemelor salariale din educație. Aceștia sunt nemulțumiți că statul român, invocând diverse pretexte, amână aplicarea legii cu privire la salariile și sporurile din învățământ.
"Reamintim reprezentanţilor Guvernului României şi partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. În plus, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 şi H.G. nr. 569/2017", atrag atenţia sindicaliştii într-un comunicat distribuit pe o rețea de socializare.
"Multe unităţi de învăţământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic. În plus, această categorie de personal nu beneficiază nici acum de sporurile pentru condiţiile de muncă. Mai mult, deşi lucrează peste program, din cauza lipsei de personal, salariaţii în cauză nu sunt remuneraţi suplimentar pentru munca prestată, iar acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă. Având în vedere specificul sistemului de învăţământ, se impune reglementarea salariilor de bază ale personalului nedidactic din învăţământ în anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, nu în anexa nr. VIII", mai menţionează sindicaliştii în comunicat.
Protestul este organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "SPIRU HARET" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater", în numele celor peste 300.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă.