Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

MAE rus: vom monitoriza respectarea drepturilor fostului președinte al Moldovei Dodon

Viceministrul rus de Externe, Rudenko: Rusia se va asigura că drepturile lui Dodon sunt respectate
Sputnik
Situația cu reținerea fostului președinte al Moldovei Igor Dodon este o chestiune internă a Republicii, dar Moscova se opune reglării de conturi dintre actualele autorități de la Chișinău și foștii lor rivali, a declarat miercuri viceministrul rus de Externe, Andrei Rudenko.
El a menționat că Moscova consideră ca fiind o chestiune internă a Republicii Moldova ceea ce se întâmplă cu fostul președinte al țării.
„Totodată, nu ne-am dori ca actualele autorități să înceapă să regleze conturile cu foștii lor rivali politici în situația actuală, profitând de acest moment. Prin urmare, vom monitoriza cu atenție ca toate drepturile lui Dodon în procesele de judecată să fie pe deplin respectate, în conformitate cu standardele internaționale”, a declarat Rudenko jurnaliștilor.