BUCUREŞTI, 24 mai – Sputnik. O coaliție compusă din jurnaliști, furnizori de Internet și grupuri ale societății civile din Olanda a anunțat luni că va contesta, în fața Curții Europene de Justiție, decizia UE de a interzice RT și Sputnik.
Deși nu susțin conținutul niciunui canal de presă, coaliția susţine că măsurile de cenzură implementate în grabă sunt nedemocratice și ridică probleme de natură constituțională.
Consiliul de miniștri al UE a interzis RT și Sputnik pe 2 martie, din cauza conflictului din Ucraina și a precizat că interdicţia va rămâne în vigoare până când Rusia va înceta ceea ce acesta a descris a fi „acțiuni de dezinformare și manipulare împotriva UE și a statelor sale membre”.
Aceasta a fost o decizie politică pripită, luată „fără a se respecta libertatea de informare prevăzută în tratatele pentru drepturile omului şi care constituie o bază a democrației noastre”, a declarat luni Asociația Olandeză a Jurnaliștilor (NVJ).
NVJ se alătură Fondului pentru Libertatea Presei (Persvrijheidsfonds) și unui număr de trei furnizori de servicii de Internet pentru a contesta interdicția înaintea CEJ cu sediul în Luxemburg și va depune contestaţia marți, a spus grupul.
„Nu suntem fani ai RT și Sputnik”, a declarat Thomas Bruning de la NVJ pentru postul naţional de radio NOS, descriind cele două canale de presă drept „propagandă de stat”. Cu toate acestea, a adăugat Bruning, interdicția împiedică pe „oricine să poată solicita aceste informații, inclusiv pe oamenii de știință și pe jurnaliști. Nu considerăm că liderii guvernului european au competenţa de a stabili ce se poate și ce nu se poate citi pe internet”.
Coaliția doreşte să se stabilească „legitimitatea și proporționalitatea” interdicției și dacă „măsurile nedemocratice de cenzură” sunt justificate, au declarat reclamanții într-o declarație, citată de RT.
„Faptul că furnizorii de Internet trebuie să blocheze accesul la informații ca urmare a măsurii este în contradicție cu principiul neutralității internetului. Într-un stat constituțional şi democratic, existenţa unui Internet liber și deschis este absolut necesară”, a declarat Anco Scholte ter Horst, directorul furnizorului de internet Freedom Internet, într-o declarație despre alăturarea la iniţiativă.
Scholte ter Horst a descris interdicția UE ca fiind o decizie „luată sub un impuls de panică și grabă”, decizie care nu este „proporțională și deschide ușa către mai multe astfel de blocaje”, subliniind că furnizorilor de Internet li s-a spus anterior că nu pot interfera cu conținutul online, conform principiului neutralității Internetului.
„Aceasta este o amenințare la adresa Internetului deschis”, a avertizat Scholte ter Horst.
Ca urmare a interdicției UE, canalele media RT și Sputnik - și conturile lor pe unele platforme de socializare - sunt inaccesibile pe teritoriul blocului. Australia, Canada și Marea Britanie au urmat şi ele exemplul UE. SUA are o interdicție constituțională cu privire la cenzura directă, dar YouTube, cu sediul în Silicon Valley, a blocat conturile RT și Sputnik.
Condamnând cenzura introdusă, redactorul-șef al RT, Anna Belkina, a declarat că adversarii postului nu au „menţionat nici un singur exemplu şi nici cea mai mică dovadă că relatările RT din aceste zile și informaţiile pe care continuă să le transmită nu sunt adevărate”.
Rusia a răspuns cu măsuri în oglindă blocând site-urile mai multor canale de stat occidentale, cum sunt BBC, Deutsche Welle și Radio Free Europe/Radio Liberty, finanţate de SUA, și Svoboda. De asemenea, la începutul acestei luni, Moscova a anulat și vizele și acreditările CBC, citând decizia Canadei din martie de a interzice ediţiile în engleză și franceză ale RT.