Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis nu a reușit: românii cred că Guvernul este vinovat de inflație, nu Putin

Deși Klaus Iohannis a încercat să păcălească populația că inflația e din cauza președintelui Putin, românii nu s-au lăsat înșelați, ci consideră că Guvernul este responsabil pentru creșterile de prețuri
Sputnik
BUCUREȘTI, 24 mai - Sputnik. Un studiu Reveal Marketing Research arată că 67% din români nu îl cred pe Klaus Iohannis și consideră că Guvernul României, nu Vladimir Putin, e vinovat de explozia inflației.
În ciuda încercărilor lui Klaus Iohannis de a salva fața Guvernului, dând vina pe Vladimir Putin, atitudinea ostilă a românilor față de instituțiile statului a ajuns la cote mari, guvernul fiind perceput de 67% dintre români ca responsabil pentru nivelul inflației din România.
Această atitudine ostilă este vizibilă într-o măsură semnificativ mai mare în cazul persoanelor de peste 45 de ani (77%). Și pandemia (42%) și marile corporații (31%) sunt considerate responsabile de inflație, acestea fiind menționate în mai mare măsură de către tinerii între 18 și 24 de ani.
Conform studiului Reveal Marketing Research, aproape jumătate dintre români se consideră informați cu privire la fenomenul inflației. 42% dintre românii din mediul urban declară că sunt informați sau foarte informați cu privire la fenomenul inflației. Categoriile de persoane care se consideră mai puțin informate despre acest subiect sunt femeile (35%), persoanele sub 35 de ani (34%) și cele cu venituri mici (35%). Mai mult, 72% dintre respondenți consideră că nivelul inflației din România este mai mare decât cel din alte țări, într-o mai mare măsură persoanele peste 45 de ani (88%) și cele cu venituri ridicate (80%).
Politică
România cere, prin Iohannis, dictatură sanitară mondială
Creșterile mari ale cheltuielilor necesare satisfacerii nevoilor de bază sunt cele mai resimțite consecințe ale inflației. Astfel, românii intervievați declară că cele mai afectate de scumpiri categorii de produse sunt alimentele (77%), combustibilul (77%) și utilitățile (electricitate, gaz etc.) (70%). Acestea se află la o distanță semnificativă de valoarea față de următoarea categorie de produse măsurate, materialele de construcții, care a înregistrat un scor de 17%.
6 din 10 respondenți consideră că reducerea consumului ar putea rezolva problema inflației, în măsuri semnificativ mai mari bărbații (63%), persoanele peste 55 de ani (71%), dar și cele cu venituri ridicate (65%). O altă potențială soluție pentru combaterea efectelor inflației este cererea unei măriri de salariu, 42% dintre românii din mediul urban preferând și această opțiune. Tinerii între 18-24 de ani sunt cei mai puțin dispuși să își schimbe stilul de viață și să își modifice obiceiurile de consum (53%), aceștia preferând în mai mare măsură cererea unei măriri de salariu (58%). Mai mult decât atât, un sfert dintre români iau în considerare și emigrarea pentru a face față provocărilor economice aduse de inflație, alternativă menționată în mai mare măsură de persoanele cu venituri mici.