BUCUREȘTI, 19 mai - Sputnik. Acordul a fost semnat la palatul Victoria de către miniștrii Apărării din cele două state, în prezența premierilor României, Nicolae Ciucă, și Portugaliei, Antonio Costa, care au participat după aceea la o conferință de presă.
Deja pe teritoriul României se găsesc trupe portugheze, campate sub egida NATO, într-o misiune de 6 luni, în zona Caracal- Deveselu, urmând ca ele să fie vizitate de către cei doi premieri în cursul zilei de joi. Premierul portughez a dat de înțeles că această misiune militară se poate prelungi.
Cei doi premieri au anunțat că au discutat despre evoluția situației din Ucraina, cu particular interes asupra evoluțiilor militare în zona Odesa.
De asemenea, s-a vorbit și despre sprijinul umanitar acordat Ucrainei și despre o strategie comună a Uniunii Europene pentru a sprijini nu doar Ucraina, ci și Republica Moldova și Georgia.
Un alt subiect a fost cel al aderării României la zona Schengen, Portugalia afirmându-și susținerea pentru acceptarea României, în contextul amânărilor succesive, de deja 15 ani, a acestei aderări.
Întrebați de jurnaliști, cei doi premieri și-au exprimat susținerea pentru aderarea Finlandei și Suediei la NATO și au refuzat să comenteze opoziția fermă a Turciei.
Prim-ministrul portughez va fi primit şi la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis şi va avea o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.