Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

40 de milioane de euro pentru 100 de milioane de măști la 50 de angajați

Încet dar sigur ies la iveală marile tunuri financiare ale pandemiei. Dar și povești îngrijorătoare care arată că alături de furt, incompetența este regină în republica România.
Sputnik
BUCUREȘTI, 18 mai - Sputnik. Explozia prețurilor la energie electrică a dus la umplerea buzunarelor companiilor de stat și private din sectorul energetic. Banii ajunși la stat ar trebui să se ducă spre întreținerea, dezvoltarea și construirea de alți noi producători de energie electrică (hidrocentrale, micro-hidrocentrale, termocentrale, centrale eoliene, centrale solare, etc.).
Însă în timpul pandemiei, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie S.A., cu acționar unic Ministerul Energiei, cu un rol important în administrarea pieței energetice, dar și cu o echipă de sub 50 de angajați, a investit sute de milioane de lei pentru achiziții de măști medicale, conform Flux24.
În timpul pandemiei, SAPE a cheltuit 200 de milioane de lei (40 de milioane de euro) pentru achiziționarea de măști faciale. E vorba de 100 de milioane de măști, fabricate în Vietnam. Contractul s-a încheiat având ca mandatar ROMARM (compania de stat românească care produce arme și muniție).
Cantitatea uriașă de măști a ridicat o problemă celor 50 de angajați ai SAPE, care au încercat să ”scape” de ele prin vânzare, iar cu ce a rămas, 90 de milioane de bucăți ce nu au putut fi vândute, prin donație.
Acum, măștile sunt donate IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență), iar întrebarea rămâne: câți bani au fost furați, deturnați, cheltuiți pe lucruri inutile sub pretextul pandemiei de covid și sub acoperirea legală a nejustificatei stări de alertă?