Pe de o parte, Ucraina este miza principală în lupta împotriva Rusiei. Refuzul sprijinului activ pentru Kiev este imposibil, deoarece aceasta ar însemna recunoașterea înfrângerii sale geopolitice. Americanii și europenii nu sunt pregătiți să accepte acest lucru, cel puțin deocamdată.
Pe de altă parte, vocile raționamentului se aud din ce în ce mai tare, spunând că „șoimii” occidentali în neastâmpărarea lor agresivă conduc confruntarea – și nu numai în Ucraina, ci în întreaga lume – prea departe. Există un pericol din ce în ce mai mare ca în cele din urmă să fie depășit punctul fără întoarcere, dincolo de care singura evoluție posibilă a evenimentelor va fi o ciocnire directă a puterilor nucleare.
Și se pare că acele voci au fost auzite. În orice caz, în ultima vreme au apărut tot mai multe știri care indică dorința autorităților americane de a reduce oarecum escaladarea tensiunii. Aici putem cita o știri pe surse proaspătă din The Washington Post despre refuzul Statelor Unite de a furniza Kievului informații despre locul unde se află ofițerii ruși de rang înalt. Și mai revelatoare este istoria cu anularea în ultimul moment a discursului secretarului de stat Anthony Blinken despre China, care, după cum se aștepta, urma să fie maximal de dur și beligerant. Și în final, americanii au renunțat, declarând imuabilitatea poziției lor în problema Taiwan-ului.
Pe de altă parte, sprijinul pentru Ucraina costă Occidentul, în special Statele Unite, din ce în ce mai scump și devine din ce în ce mai sensibil.
Pachetul de ajutor de 40 de miliarde de dolari planificat de Washington pentru Kiev este cu siguranță impresionant. Însă acum nu este anul 2011, când tiparnița pornită de Fed inunda sub formă de cascadă cu dolari orice probleme, fără efecte secundare vizibile pentru populația Statelor Unite și Europei. Economia nu mai poate face față costurilor unei astfel de politici iresponsabile, iar continuarea ei dăunează însăși stabilității sistemului occidental, care este resimțită de cetățeni.
Încercările de a da vina pentru ceea ce se întâmplă pe „agresiunea lui Putin” nu au mare succes – majoritatea americanilor dau vina pe autoritățile țării pentru înrăutățirea situației socio-economice și a situației lor financiare. În aceste circumstanțe, infuzia de sume sălbatice într-o țară părăsită de Dumnezeu și total coruptă de cealaltă parte a lumii se poate transforma într-o masă de surprize neplăcute acasă. Prima s-a întâmplat joi, când senatorul Rand Paul a blocat proiectul de lege de 40 de miliarde, cerând numirea unui inspector general care să supravegheze alocarea fondurilor și spunând că „nu putem salva Ucraina condamnând economia SUA”.
Există o altă problemă delicată - deficitul tot mai mare de arme și în special de rachete în Occident. Concluzia este că în Ucraina armele furnizate acolo sunt cheltuite prea repede: Bloomberg a calculat că norma pentru o săptămână este irosită aproape într-o zi. Stocurile din depozitele NATO se epuizează rapid, iar întreprinderile complexului militar-industrial american, din cauza lipsei capacităților fabricii și a pierderii personalului competent în perioada anterioară, nu pot crește producția la ritmul necesar. În Europa, situația este și mai gravă. Acțiunile militare sunt tergiversate și se desfășoară în așa fel încât armata ucraineană are nevoie de aprovizionare în continuă creștere cu arme din ce în ce mai grele și, ca urmare, mai scumpe, și nu de cele vechi, sovietice (acestea de fapt, s-au încheiat), ci de cele fabricate de Occident.
În același timp, trebuie amintit că Ucraina este doar una dintre direcțiile partidei geopolitice globale, iar principalele eforturi ale Statelor Unite sunt în continuare îndreptate către regiunea asiatică și în special împotriva Chinei. Ca urmare, situația arată într-adevăr ca un impas pentru Occident, când este nevoit să cheltuiască din ce în ce mai multe resurse în Ucraina, deși are mare nevoie de ele în altă parte.
Este firesc ca acolo să se audă tot mai des păreri că NATO și Statele Unite, în principiu, nu au o strategie pe termen lung și un scop final în acest conflict.
În același timp, se pare că acesta este un reproș nedrept, în spatele căruia stă ipocrizia și nedorința anumitor forțe de a spune lucrurilor pe nume.
Statele Unite (ca și Europa) au avut și au încă un obiectiv clar în Ucraina: să provoace o înfrângere geopolitică Rusiei. Este destul de clar și cu strategia pentru atingerea acestui obiectiv: Moscova trebuia să se îngloade în Ucraina - militar, economic și politic.
Dar la aproape trei luni de la începerea operațiunii speciale, a devenit evident că ceva nu a mers bine, iar Occidentul însuși s-a înglodat în această „mlaștină” ucraineană.
Motivele acestei stări de lucruri sunt deja destul de activ analizate și identificate. În special, Statele Unite și Europa admit că au subestimat în mod clar puterea economiei ruse și pregătirea acesteia pentru sancțiuni „infernale”. Ei remarcă și rezistența caracterului național al cetățenilor, care intră într-un regim de mobilizare în situația în care țara trece printr-o provocare.
Cu toate acestea, urmărind cursul ostilităților ne duce cu gândul că Occidentul a făcut o altă greșeală fatală în Ucraina. Oricât de paradoxal ar părea, motivul problemelor sale tot mai mari este și faptul că SUA și NATO au făcut prea multe progrese în modernizarea armatei ucrainene.
Rusia (în orice caz, societatea rusă) a fost surprinsă de nivelul de pregătire și dotare al forțelor armate ucrainene, combinat cu motivația lor ridicată. A fost o revelație pentru ruși să realizeze ce forță puternică a fost pregătită intenționat împotriva Rusiei, a fost pompată militar și ideologic de NATO în opt ani.
Dar există o suspiciune că Occidentul însuși nu mai este fericit că totul i-a ieșit atât de bine.
Statele Unite și Alianța Nord-Atlantică au o experiență foarte vastă în instruirea formațiunilor armate în țări terțe. Cu toate acestea, această experiență are propriile ei momente specifice. Americanii sunt foarte buni la lucrul cu structuri paramilitare, neregulate. Au multe operațiuni pe seama lor, când au acționat cu succes cu mâinile mișcărilor militaro-politice antrenate și aprovizionate de ei, organizații partizane, grupuri de diversiune și alte structuri similare.
În activitatea cu armatele regulate străine, totul este mult mai complicat pentru americani, există multe exemple de eșecuri de nivel înalt. Cea mai recentă este catastrofa cu armata afgană, pe care Statele Unite au creat-o de mulți ani, și s-a prăbușit în câteva zile. Nici Arabia Saudită, care investește fonduri colosale în forțele sale armate, deceniile de cooperare militaro-tehnică cu Statele Unite nu a ajutat-o prea mult, așa cum a arătat conflictul din Yemen.
În general, în acest sens, Washingtonul are o experiență destul de negativă, care indică faptul că, fără participarea cu drepturi depline la luptă a americanilor, armatele antrenate de aceștia nu sunt de obicei capabile să lupte.
Așa că ucrainenii au prezentat Occidentului o mare surpriză cu capacitatea lor ridicată de luptă, doar că această surpriză devine din ce în ce mai neplăcută în fiecare zi.
Să ne imaginăm cum ar fi fost situația dacă evenimentele s-ar fi dezvoltat conform scenariului obișnuit pentru Statele Unite și Europa. Rusia ar dus la îndeplinire o operațiune militară în forță în conformitate cu toate regulile artei militare, care necesită necondiționat superioritatea forțelor militare, numeric, de mai multe ori. În cel mai scurt timp posibil, armata ei ar fi măturat rezistența armatei ucrainene și ar fi ocupat o parte semnificativă a teritoriului Ucrainei (de exemplu, până la Nipru sau oriunde altundeva ar fi presupus analiștii Pentagonului).
Si gata? Nu, abia atunci ar fi început totul. Pentru că sub controlul Rusiei – și sub responsabilitatea acesteia, inclusiv financiară – s-ar fi aflat un teritoriu imens, cu o populație de multe milioane, o parte semnificativă din care e cu creierii spălați de propaganda nazistă și rusofobă.
Astfel, s-ar fi creat condiții ideale pentru desfășurarea unor lupte de diversiuni și teroriste, la care ar fi trecut armata ucraineană, învinsă ca armată regulată. Occidentul ar fi trebui doar să arunce lemne de foc sub forma antrenării din ce în ce mai multor luptători ai „mișcării de eliberare” și a furnizării de arme ușoare (și, în consecință, relativ ieftine).
În schimb, totul a mers „prost”.
Rusia desfășoară o operațiune specială cu un contingent foarte limitat. La rândul său, armata ucraineană demonstrează o rezistență impresionantă și o bună pregătire NATO, ceea ce, combinat cu sprijinul occidental (instruire, consilieri, comunicații, informații, aprovizionare cu arme și așa mai departe), o face un adversar serios. Drept urmare, linia frontului se mișcă încet. Rusia controlează zone nu foarte mari, dar extrem de importante (noduri industriale, terenuri agricole, porturi, acces la mare și așa mai departe), și chiar predominant cu o populație pro-rusă.
Astfel, Moscova pare a fi blocată în Ucraina, așa cum și-a dorit Occidentul, dar este evident că în acest format nu este o povară insuportabilă pentru ea.
Pe de altă parte, Occidentul a fost nevoit să preia varianta clasică a operațiunilor de luptă între două armate regulate, unde, datorită propriilor eforturi, armata ucraineană este condamnată la o înfrângere lentă – și, ca urmare, foarte costisitoare – . Rezultatul este previzibil, dar mai trebuie să supraviețuim pentru a-l vedea, iar înainte de asta trebuie să plătim, să plătim și să plătim. Pentru a găsi mijloace financiare, pentru a căuta diverse resurse, deseori îndepărtându-le din alte domenii importante din punct de vedere strategic, pentru a suprima nemulțumirea publică tot mai mare și pentru a astupa găurile în propria economie.
Și toate acestea nu în ultimul rând pentru că ucrainenii s-au dovedit a fi luptători mult mai buni decât se așteptau americanii și europenii.
Occidentul va avea timp să se pocăiască de o sută de ori, pentru faptul că i-a venit cândva ideea „strălucită” de a pune două părți ale unei națiuni una împotriva celeilalte.
Editorial pentru RIA Novosti