BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik. Anul acesta, în perioada 19-20 mai, la Budapesta va avea loc Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare (Conservative Political Action Conference - CPAC), a anunţat Miklós Szánthó, directorul Centrului pentru Drepturi Fundamentale. Faptul că această conferinţă va avea loc în capitala Ungariei reprezintă nu doar o recunoaştere, ci şi un gest important faţă de dreapta maghiară, a declarat acesta.
Evenimentul va avea loc sub egida unităţii dintre Dumnezeu, patrie şi familie, iar vorbitorul principal al forumului va fi premierul ungar Viktor Orbán. Pe lângă întreaga elită de dreapta din Occident, la conferinţă participă şi foşti senatori americani, membri ai congresului, politicieni şi jurnalişti belgieni, italieni, spanioli, francezi şi austrieci, a relatat Szánthó.
Potrivit acestuia, participanţii văd că în Ungaria s-a dezvoltat un mecanism de apărare de succes împotriva viziunilor liberale – cum ar fi multiculturalismul, protecţia graniţelor, ideologia de gen – şi sunt curioşi să afle “reţeta”, pentru că simt că prin urmarea exemplului maghiar pot răspunde şi ei la atacurile liberale.
Dreapta din Ungaria şi-a dat seama că democraţia poate fi şi altfel decât liberală, iar acest punct de vedere este de interes pentru tot mai mulţi oameni occidentali, a explicat directorul centrului.