BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik. Românii trebuie să facă valului tot mai mare de scumpiri atât la alimente, cât și la produse și servicii.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Dan Cărbunaru, spune că instituția pe care o reprezintă a intervenit în ultimele luni în mod substanțial pentru a gestiona de fiecare dată efectul crizelor.
În luna aprilie a acestui an, prețurile de consum au crescut cu 3,7 procente, iar rata inflației a urcat la 13,8%.
Românii plătesc rate tot mai mari la bănci.
Cărbunaru spune că fiecare dintre situațiile care apar pe parcurs sunt analizate punctual și, „de îndată ce consultările pe care Guvernul le realizează în domeniile respective cu toți cei implicați conduc la un rezultat, vor veni măsurile aferente fiecărei situații”, relatează antena3.ro.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a dat asigurări că instituția pe care o reprezintă este preocupată să intervină de fiecare dată când este nevoie.
La rândul său, consultantul de strategie al Băncii Naționale a României, Adrian Vasilescu, spune că energia continuă să alimenteze inflația peste tot în lume și probabil la sfârşitul trimestrului II se va vedea o oarecare scădere a acesteia.
Întrebat la ce am putea să ne aşteptăm, reprezentantul BNR a răspuns că probabil la "sfârşitul trimestrului II inflaţia va veni ceva mai jos", de asemenea la sfârşitul trimestrului III, dar nu există aşteptări, nici în România şi nici în Uniunea Europeană, ca inflaţia să revină în ţinta de 2% mai devreme de sfârşitul anului 2023, relatează rfi.ro.
Reprezentantul BNR a precizat că instituția pe care o reprezintă a majorat dobânda de politică monetară.
Vasilescu este de părere că scumpirile din energie nu pot fi învinse de nici o politică monetară, în schimb, influențele acestor prețuri asupra tabloului general pot fi lovite cu politica monetară.