BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, a făcut o serie de precizări cu privire la contractul privind achiziționarea de corvete.
Întrebat ce se întâmplă cu Naval Group și cu contractul privind achiziția de corvete, Vasile Dîncu a spus că, din păcate, este vorba de o articulare între interesul firmei românești, dintre capabilitățile partenerului din România cu cel de la Naval Group.
Oficialul român a adăugat că nu a existat o conjuncție foarte bună între forțele celor două firme, cea românească și cea franceză și că francezii au venit cu cereri pe care, din nefericire, nu le-au făcut la timp, atunci când era negociabil procesul.
”De aceea a durat foarte mult. Au venit cu unele cereri de modificare a condițiilor inițiale și asta nu se poate face într-o achiziție, pentru că devine o chestiune penală. Sper, însă, având în vedere că în acest moment cele două firme au cerut o prelungire de vreo 2 luni, că au găsit soluția ca să începem acest program de corvete”, a declarat ministrul român al Apărării.
În opinia sa, problema este că acest program durează șapte ani și nu mai răspunde în totalitate la nevoia României.
”Pentru că, pentru zona navală, pentru Marea Neagră, care a devenit în acest moment un loc important, periculos, fiind o confruntare mondială acum pe ceea ce înseamnă Marea Neagră, avem nevoie și de alte lucruri pentru zona navală, pentru ca marina noastră să se poată utila”, a spus Dîncu.
Mai exact, a explicat demnitarul, este nevoie de un program pentru marina românească mult mai complex.
Dîncu și-a exprimat speranța că se va reuși achiziția de corvete.
”Să sperăm că reușim cu corvetele și vom da drumul și la alte proiecte care înseamnă submarine, fregate, plus sistemul de rachete pe care îl avem deja achiziționat.“, a spus Vasile Dîncu, citat de dcnews.ro.