BUCUREȘTI, 10 mai - Sputnik. Deputatul independent Mihai Lasca a transmis un comunicat de presă în care întreabă cum ar fi România fără UE și fără NATO.
El îi acuză pe politicienii români că ”au secătuit ţara de toate resursele care se află pe şi în pământul României, pământ apărat cu sângele străbunilor noştri şi lucrat cu sudoare de dimineaţă până seara”.
Cum ar fi România fără UE?, întreabă deputatul.
”În primul rând nu am mai exporta materie primă pentru ca să primim înapoi deşeuri la preţ de lux. Înainte de UE am avut o industrie puternică prin care vindeam produse finite de cea mai bună calitate din Europa şi nu vindeam materia primă pe bani de nimic. Aveam mii de întreprinderi în care lucrau milioane de oameni. Oameni care după Revoluţia din ’89 au devenit specialişti prin toate ţările Europei, neavând loc de incompetenţii care acum se pretind mântuitorii ţării”, face el o radiografie dură a situației din România.
El spune despre conducătorii de azi ai României că sunt doar nişte farisei fără Dumnezeu pentru care banul este religia lor, iar trădarea este învăţătură de bază. Lemnul din pădurile României este efectiv furat din codrii ţării sub ochii celor care ar trebuie să-l protejeze, iar pentru asta mai sunt şi plătiţi din banii românilor, adaugă deputatul în comunicatul său.
El mai spune că sistemul medical este plin de ”erori în halate albe” şi nu ”eroi în halate albe”, iar asta pentru că UE a impus românilor să se injecteze cu seruri experimentale.
”UE ne-a adus şantaj medical demonstrând că politica UE nu este foarte diferită de doctrina nazistă”, mai spune Mihai Lasca.
De asemenea, el acuză UE că pune plastic în mâncare în timp ce bunicile sunt vânate mai ceva ca teroriştii pentru că vând o legătură de pătrunjel din grădină.
”UE ne-a adus anormalitatea în familie şi ne explică că şi bărbaţii pot naşte, iar copiii noştri nu ar trebui să spună ”mamă” şi ”tată”, ci ”părinte 1” şi ”părinte 2”. Din păcate, aceste aberaţii sunt susţinute de unii din USR şi prezentate ca fiind ”modernism” şi ”civilizaţie”, căzând într-un penibil evident”, se mai arată în comunicatul deputatului.
O altă întrebare esențială pe care o pune deputatul este cum ar fi România fără NATO.
”România a fost cândva a opta putere militară a Europei, fiind pe locul 17 în lume. Armata Română avea aproape 400.000 militari activi, 6 milioane de militari rezervişti, 3.000 de tancuri şi aproape 1.000 de avioane de luptă. Acum, România se situează pe locul 38 şi are 62.000 de militari activi şi doar 50.000 de cadre în rezervă. Asta ne-a adus NATO: o renunţare la capacitatea militară cu complicitatea trădătorilor de ţară pentru a fi carne de tun în diverse jocuri economice la nivel mondial!”, spune deputatul cu mult curaj.
El arată că actorul Zelenski nu doreşte pace şi doreşte să implice cât mai multe ţări într-un război pentru care deja emite facturi de plată Europei.
”Românii nu doresc implicarea României în război! Românii sunt de 30 de ani refugiaţi în propria ţară şi nici UE şi NATO nu îi va ajuta cu adevărat! Viitorul României aparţine patrioţilor! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, își încheie Mihai Lasca declarația.