BUCUREŞTI, 9 mai – Sputnik. Politicienii din fruntea SUA ar trebui să fie trecuţi pe o „listă a criminalilor de război”, având în vedere că acum participă direct la „ostilitățile” din Ucraina, a declarat sâmbăta președintele Dumei de stat, Viacheslav Volodin, referindu-se la relatările media despre presupuse schimburi de informaţii cu Ucraina.
Președintele american, Joe Biden, a declarat oficialilor superiori din sectorul informaţiilor că scurgerile „contraproductive” despre schimbul de date cu Ucraina ar trebui să se oprească, a relatat vineri NBC.
Deși nu a existat nicio reacție oficială la raportul autorităților americane, Volodin a comentat pe Telegram despre acest lucru. „Statele Unite participă la ostilități în Ucraina. Președintele american Biden, cerând să se stopeze scurgerile cu privire la schimbul de informații cu Ucraina, a recunoscut că Washingtonul a fost dat de gol”, a scris Volodin, citat de RT.
Volodin a menţionat că guvernul ucrainean, pe care l-a descris drept „regimul nazist de la Kiev”, se bazează nu numai pe arme din Occident, dar și pe „asistență din partea forțelor americane din domeniul informațiilor”.
Președintele Dumei de stat a scris că Washingtonul „coordonează și dezvoltă în fond operațiuni militare” în Ucraina și, prin urmare, participă direct la „ostilitățile” împotriva forțelor rusești.
„Pentru infracțiunile comise în Ucraina de către regimul nazist de la Kiev, conducerea SUA ar trebui să fie trasă la răspundere şi adăugată pe lista criminalilor de război”, a fost concluzia lui Volodin.
Totuşi, Pentagonul a respins anterior unele dintre relatările din mass-media și a negat în special faptul că SUA au furnizat date care ar fi ajutat forțele ucrainene să lovească, luna trecută, nava de război rusească „Moskva” din Marea Neagră, în largul coastei Odessa.
„Ucrainenii au propriile lor capacități de informații pentru a urmări și a ţinti navele rusești, așa cum au făcut-o în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei americane, John Kirby.
Rusia insistă însă că crucișorul său de rachete nu a fost atacat, ci s-a scufundat pe 14 aprilie, după ce un incendiu care a izbucnit la bord a cauzat exploderea muniției.
Consiliul de securitate națională al Casei Albe a recunoscut, totuși, că SUA „oferă în mod regulat informații detaliate și în timp util ucrainenilor pe câmpul de luptă pentru a-i ajuta să-și apere țara împotriva agresiunii rusești și va continua să facă acest lucru.”
Această afirmație nu a venit ca o surpriză pentru Moscova. Pe 5 mai, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat jurnaliștilor că autoritățile ruse cunosc faptul că SUA, Marea Britanie și NATO transmit „în mod permanent” informații și alte date Kievului, dar acest lucru nu va „împiedica atingerea obiectivelor stabilite în timpul operațiunii militare speciale”.
Rusia a atacat statul vecin în urma eșecului Ucrainei de a implementa condițiile acordurilor de la Minsk, semnate în 2014, și după recunoașterea ulterioară de către Moscova a republicilor din Donbass Donețk și Lugansk. Protocolul de la Minsk, intermediat de Germania și Franţa, a fost conceput pentru a oferi regiunilor separatiste statut special în cadrul statului ucrainean.
De atunci, Kremlinul a cerut ca Ucraina să se declare oficial o țară neutră care nu se va alătura niciodată NATO. Kievul insistă că ofensiva rusă a fost complet neprovocată și a negat acuzaţiile că intenţiona să preia cu forţă puterea asupra celor două republici.