Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Un atac terorist asupra jurnaliștilor ruși a fost dejucat la Berlin

Ambasada Rusiei la Berlin a anunțat prevenirea unui atac terorist împotriva jurnaliştilor ruşi şi a familiilor acestora.
Sputnik
CHIȘINĂU, 7 mai – Sputnik. Un posibil atac terorist împotriva jurnaliştilor ruşi şi a familiilor acestora a fost împiedicat în capitala Germaniei, transmite RIA Novosti cu referire la declarația Ambasadei Rusiei.
Vineri, o clădire din vestul Berlinului, în care locuiesc jurnalişti de la agenţia rusă RIA Novosti şi familiile acestora, a fost atacată, una dintre ferestre a fost spartă, iar în nişa de ventilaţie a fost găsită o canistra cu fire electrice în timpul unei unei inspecţii a clădirii.
Echipajul de poliție a sosit la apel și a evacuat locatarii, geniștii au neutralizat dispozitivul. Potrivit unei surse apropiate cercurilor poliției, ar fi vorba de un detonator și de o substanță combustibilă, resturile aparatului au fost predate experților.
Video
Marș împotriva rusofobiei la Frankfurt, Germania
Ambasada rusă la Berlin a remarcat că „acest act flagrant poate fi direct legat de atmosfera dezlănțuită în Republica Federală Germania de persecuție a presei ruse de stat, care sunt acuzate fără discernământ că răspândesc dezinformare și propagandă”.
Informații și materiale fotografice despre locul de reședință al jurnaliștilor ruși și ale membrilor familiilor acestora, împotriva cărora au fost și continuă să fie auzite amenințări, „au fost postate pe rețelele de socializare și publicate în mass-media germană de top”, potrivit misiunii diplomatice.
Poliția din Berlin a anunțat demararea unei anchete asupra incidentului din casa în care locuiesc jurnaliștii ruși.
„Ancheta este în desfășurare, au fost implicate parchetul din Berlin și departamentul de securitate de stat al poliției”, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului. Totodată, el a refuzat în această etapă a anchetei să evalueze probabilitatea ca infracțiunea să fie un posibil atac terorist împotriva jurnaliștilor ruși și a familiilor acestora.