Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Un demnitar polonez propune sancțiuni contra fostului cancelar al Germaniei, Schroeder

Vice ministrul polonez al justiției, Sebastian Kaleta, propune sancțiuni contra ex-cancelarului german, Gerhard Schroder.
Sputnik
CHIȘINĂU, 5 mai – Sputnik. Varșovia propune introducere sostului cancelar al Germaniei, Gerhard Schroder, în lista de sancțiuni a Uniunii Europene, a declarat vice-ministrul polonez al justiției, Sebastian Kaleta, informează RIA Novosti.
„Sute de oligarhi ruși, care au legătură cu cele mai importante companii energetice din Rusia, sunt sub sancțiunile UE. În această listă mai lipsește o persoană foarte importantă. Acesta, de fapt, este Gerhard Schroder”, a spus Kaleta.
Pretențiile autorităților poloneze față de Schroder țin de legăturile acestuia cu mediul de afaceri din Rusia. Kaleta a declarat că Schroder de ani buni reprezintă Rusia în unele relații cu UE, a avut venituri mari din cooperarea cu companii ruse, a fost unul dintre candidații în consiliul de directori ai „Gazprom”, are legături cu „Rosnefti” și a fost unul dintre principalii promotori ai proiectului „North Stream-2”.
Kaleta a precizat că a transmis în scris propunerea sa autorităților poloneze pentru ca aceasta să fie promovată la nivelul UE. Viceministrul polonez a mai spus că prin această propunere se urmărește înghețarea proprietăților lui Schroder în spațiul UE.