BUCUREȘTI, 4 mai – Sputnik. Conflictul din Ucraina ar putea face ca România să ajungă în topul marilor producători de ulei la nivel mondial.
Fermierii români au mărit deja suprafața cultivată cu floarea soarelui, în speranța unor câștiguri mai mari.
În România, tot mai mulți fermieri au semănat floarea soarelui. Cererea e tot mai mare la nivel internațional după ce exporturile prin porturile ucrainene de la Marea Neagră sunt blocate, relatează stiri.tvr.ro.
Florin Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români spune că, dacă în 2021 am avut 1,18 milioane hectare cultivate cu floarea soarelui, acum se așteaptă la o creştere de 15% cel puţin în anul ăsta, 1,35 milioane, 1,4 milioane hectare, cu o creştere a producţiei echivalentă.
Ucraina era un mare producător de ulei. Fabricile din România ar putea acum să producă și să exporte o parte din necesarul la nivel internațional.
Ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, precizează că piețele vestice erau ocupate în bună măsură de uleiul importat din Ucraina.
”Evident că aceste piețe acum se deschid și procesatorii noștri, având posibilitatea să ocupe aceste noi piețe, vor crește cantitatea totală de produse procesate”, spune Chesnoiu.
Guvernul României a anunțat că va aloca 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea procesării produselor agricole.
La acest moment, fabricile pot prelucra doar aproximativ o treime din materia primă existentă.
Scăderea prețurilor la ulei va fi posibilă, însă, numai după ce va crește concurența între procesatori, iar oferta va fi mai mare, cred analiștii pieței agricole.