BUCUREŞTI, 28 apr - Sputnik. Ca şi în cazul discursului lui Vladimir Zelenski din Parlamentul României, politicienii români au încercat să tragă „pe spuza” lor evenimentul care, speră ei, îi va legitima electoral, dar mai ales în ochii superiorilor ierarhici din UE şi NATO.
Practic, vizita la Kiev a fost gândită pentru a transmite implicarea şi loialitatea oficialilor români faţă de cauza NATO. De aceea, fără să existe o agendă concretă pentru discuţii, fără să existe o motivaţie reală în afară de oportunitatea fotografică, au avut loc vizitele oficiale ale premierului şi celor doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului României.
De aceea singurul rezultat concret al acestor vizite este o succesiune de cadre fotografice în care demnitarii români reuşesc mai mult sau mai puţin inspirat, să mimeze tristeţea, suferinţa şi mânia. Dar şi fotografii în care stau cu veste antiglonţ pe ei, deşi cei din jurul lor nu simt nevoia unei astfel de protecţii, dar care ar trebui să sublinieze o imagine eroică, de cheguevaras la pensie.
Tot ce iese ar putea fi considerat o caricatură, un joc de-a eroismul al unor imaturi bătrâni ce ocupă demnităţi mult peste potenţa lor intelectuală. Însă din păcate este o caricatură periculoasă. Lumea se găseşte într-o gravă criză de securitate pe care tot mai mulţi o consideră a fi al treilea război mondial.
În acest context, pozele războinice, răţoielile penibile, angajamentele de diverse tipuri, sunt riscuri de securitate pentru România. Iar aceste riscuri de securitate pentru ţară sunt asumate pentru ca nişte personaje submediocre intelectual şi politic să poată să pozeze în războinici.
Îi legitimează electoral această succesiune de pelerinaje la Zelenski? Chiar plecând de la premisa că mare parte din societatea românească ar empatiza cu cauza ucraineană, aceste scenete nu fac altceva decât să pună în evidenţă goliciunea amărâtă a „elitei politice” româneşti.
Discursul din Parlament al lui Vladimir Zelenski, sabotat de incompetenţa tehnică a Parlamentului României, a fost prilej ca o naţiune întreagă să audă discursul citit cu greu, la un nivel de caporal care a terminat cu dificultate 10 clase, al unui personaj care a ajuns, Dumnezeu şi Satan ştiu cum!, general de 4 stele, „doctor în ştiinţe militare”, ba chiar şi prim-ministrtu al României. Deşi este evident pentru oricine că e o performanţă pentru sărmanul domn că ştie să se semneze.
La fel, domnul Cîţu nu va rămâne din vizita sa istorică la Kiev decât cu imaginea în care, cu părul nespălat, cu hanoracul tras peste vesta anti-glonţ, părea un mic traficant de frontieră, prins cu nişte cartuşe de ţigări prost ascunse pe sub haină.
Nici domnul Ciolacu nu poate rămâne cu vreo imagine legitimantă decât în măsura în care eforturile sale de a mima suferinţa şi implicarea sufletească vor fi apreciate de o companie care promovează medicamente anti-diareice.
Însă dincolo de criza de imagine a statului român, de care este singur responsabil, promovând submediocritatea în demnităţi, există criza de securitate a României, o ţară şi un popor care sunt atrase pe zi ce trece într-un război ce nu este al lor şi ce nu le va aduce nimic bun.