BUCUREȘTI, 26 apr - Sputnik. Dintre cei trei candidați la funcția de judecător al CCR din partea Camerei Deputaților, favoritul este Bogdan Licu, actual prim-adjunct al procurorului general, susţinut de Coaliţia guvernamentală.
Bogdan Licu şi-a depus dosarul la Camera Deputaţilor, iar audierea acestuia, precum şi a celorlalţi candidaţi va avea loc miercuri, de la ora 13.00, la Comisia juridică. Licu, actual prim-adjunct al procurorului general, este susţinut de Coaliţia guvernamentală, dar principalul sprijin vine pe filieră PSD, care a ales să mizeze pe acesta, nu pe un om din rândul partidului.
Coaliţia are peste două treimi din voturile de la Cameră, deci procedura va fi doar o formalitate. USR îl va susţine pe Cristi Danileţ, care şi-a depus candidatura la Camera Deputaţilor, deşi iniţial ar fi trebuit la Senat. USR-iştii mizează pe agitarea spiritelor prin punerea acestuia la Cameră, faţă în faţă cu Licu. Există şi un al treilea candidat, susţinut de AUR. Acesta este Ioan Sabău, fost judecător între 1975 şi 1997, apoi avocat din 1997, dar şi profesor universitar. Cel mai probabil votul din plen va fi dat pe 3 mai.