Liderii UE și ai unor state europene și-au marcat deja apariția în capitala Ucrainei, și a venit rândul celor mai importanți aliați, americanii. Biden nu a venit, dar a trimis doi oficiali cheie: secretarul de stat Anthony Blinken și ministrul Apărării, Lloyd Austin. Imaginile cu îmbrățișările acestuia din urmă cu politicienii și generalii ucraineni - iar Zelenski a adus întreaga conducere a țării la întâlnirea cu americanii - sunt revelatoare. Dar mult mai important este ceea ce au spus Blinken și Austin după discuții.
"Nu știm cât va dura acest război, dar știm că o Ucraină suverană și independentă va exista mult mai mult decât Vladimir Putin. Și sprijinul nostru pentru Ucraina va continua până când vom vedea succesul final...", acestea sunt cuvintele lui Anthony Blinken .
"Vrem ca Rusia să fie slăbită până la punctul în care să nu mai poată face ceea ce a făcut în timpul invaziei Ucrainei. Ea și-au pierdut deja o mulțime de capacități militare și vrem ca să nu poată reproduce aceste capacități foarte repede…”, este declarația lui Lloyd Austin.
Ministrul american al Apărării a mai spus că Zelenski și-a exprimat aprecierea profundă pentru asistența oferită și că „este hotărât să câștige”, iar Statele Unite „sunt hotărâte să îl ajute să câștige”:
"În ceea ce privește capacitatea lor de a câștiga, primul pas către victorie este încrederea în propria victorie. Și de aceea ei cred că noi putem învinge. Noi credem că noi - ei - putem câștiga dacă au echipamentul potrivit, suportul potrivit, și vom face tot posibilul și vom continua să facem tot ce putem.”
Ce înseamnă aceste cuvinte, precum și o altă declarație a ministrului britanic de Externe, Liz Truss: „Nu ne vom liniști până când Putin nu va eșua și Ucraina va câștiga”?
Anglo-saxonii au declarat definitiv scopul lor - înfrângerea Rusiei, care constă nu numai în tergiversarea războiului din Ucraina prin aprovizionarea cu arme, ci și în slăbirea maximă a Rusiei și a forțelor armate. Austin spune franc: la un asemenea nivel încât armata rusă să nu mai poată „face ceea ce a făcut”, adică să atace și să desfășoare operațiuni militare pe teritoriu străin.
Victoria militară a Ucrainei în acest caz devine nu doar o înfrângere pentru Rusia, ci și o victorie pentru Occident, în plus, o victorie obținută de mâinile altcuiva: mâinile unei părți a lumii ruse în război cu alta. Chiar nu înțeleg anglo-saxonii cum sunt tratate astfel de afirmații la Moscova? Nu văd ei oare că punându-și ca scop înfrângerea Rusiei, pierd șansa ca, după ce totul se termină, să iasă onorabil din situație?
Pentru că Rusia oricum va câștiga, singura întrebare este prețul acestei victorii. Și nu numai pentru Moscova, ci și pentru Kiev. Disponibilitatea anglo-saxonilor de a arde Ucraina în focul războiului nu este pusă la îndoială, dar conducerea Statelor Unite și a Marii Britanii, teoretic, ar fi trebuit să se gândească la cum să explice mai târziu cetățenilor lor ce s-a întâmplat. Până la urmă, dacă Ucraina a pierdut, atunci au pierdut și Statele Unite și Marea Britanie, care au mizat pe victoria de la Kiev?
Dar poate vor reuși să treacă o înfrângere drept o victorie? Ucraina fără armată și acces la mare, cu o societate panicată care își urăște propria elită - asta tot este Ucraina, deci rușii au pierdut? Și nu-i nimic că nici o astfel de Ucraină nu va primi garanții de securitate din partea Occidentului (pentru că nimeni nu le va da unei țări al cărei viitor depinde doar de Rusia), iar asta tot va fi prezentată ca o înfrângere pentru Moscova? Problema este că astfel de trucuri nu pot decât să înșele oamenii complet naivi, ca să nu mai vorbim de modul în care restul lumii non-occidentale va râde pur și simplu: în Occident, ei încearcă să-și înșele proprii cetățeni cu privire la „înfrângerea Rusiei”.
Deci se dovedește că anglo-saxonii chiar cred că pot câștiga? Dar acest lucru contrazice nu numai realitatea, ci și opinia experților militari occidentali obiectivi: niciunul dintre ei nu vorbește despre probabilitatea unui astfel de scenariu. Maxim pe ce poate conta Occidentul este tergiversarea ostilităților, dar nici aici rezultatul final nu stârnește îndoieli.
Există o singură posibilitate reală de a învinge Rusia: să se înfăptuiască sinuciderea noastră colectivă, adică neliniștea în țară și distrugerea ei din interior. Dar această miză cea mai importantă a Occidentului nu funcționează, așa cum a spus luni Vladimir Putin, „și aici este o problemă, nu merge”. În același timp, deși miza pe o scindare în Rusia este încă considerată de anglo-saxoni ca fiind extrem de eficientă, chiar și o astfel de convingere a acestora nu explică necesitatea unei legături atât de rigide a obiectivelor lor de înfrângere a ei pe câmpul de luptă.
Într-adevăr, subliniind dorința unui astfel de deznodământ, anglo-saxonii nu fac decât să întărească unitatea societății noastre, pentru că mulți dintre cei care nu susțin operațiunea din Ucraina și pe Vladimir Putin nu își doresc înfrângerea propriei armate, realizând la ce consecințe groaznice ar putea duce asta. E ca și cu desființarea a tot ce este rusesc în Occident: a fost un șoc pentru mulți concetățenii noștri din Occident, care au fost nevoiți să-și reconsidere atitudinea nu numai față de acesta, ci și față de propria lor țară.
Care este atunci sensul „planului viclean” al anglo-saxonilor, de ce spun și fac ceea ce chiar acum sau mai târziu îi va lovi ei înșiși? Din păcate, nu există niciun secret, Occidentul a devenit din nou ostaticul propriei atitudini față de ruși: un amestec de neînțelegere și demonizare. El a crezut că, dacă rușii „nu au luat Kievul în trei zile”, atunci ar putea pierde, mai ales că li se opun aceiași ruși, doar sub marcaje ucrainene (nu trebuie să uităm că pentru strategii inteligenți din Atlantic, rușii și ucrainenii sunt un singur popor, oricât ar stărui să prezinte publicului contrariul). A crezut - în ciuda propriei sale înclinații pentru realismul pragmatic.
Prin urmare, pariul pe înfrângerea Rusiei este doar o încercare de a juca ultima dată cartea ucraineană, de a ridica miza cât mai mult, de a blufa până la final, aruncând arme și încurajând Kievul. În speranța că rușii vor clipi, se vor clătina și, dacă nu se vor prăbuși, atunci măcar să renunțe la obiectivele lor.
Iar când ceața se va limpezi și se va dovedi că Ucraina a pierdut, Occidentul nu va mai avea timp de scuze: vor izbucni prea multe probleme fierbinți, procesele și schimbările politice atât interne, cât și externe vor fi prea puternice. Și răspunsurile la întrebarea: „De ce nu a pierdut Rusia, dar noi?” — va fi de interes numai pentru viitorii istorici.
Editorial pentru RIA Novosti.
Opinia autorului ar putea să nu corespundă neapărat cu poziția redacției Sputnik.