BUCUREȘTI, 24 apr – Sputnik. În luna aprilie 2022, comparativ cu martie, numărul transferurilor de bani din diaspora spre România va crește cu aproape 15%, arată estimările făcute de TransferGo, o companie specializată în transferuri internaționale de bani.
Compania precizează că românii trimit bani în țară, în mod regulat, fie pentru a-și susține familia și rudele rămase acasă, fie pentru a economisi într-un cont din România.
Comparativ cu anul precedent, în 2021, compania a înregistrat o creştere cu 30% a transferurilor efectuate către România din ţările nordice şi Germania, „ceea ce indică faptul că mulţi români s-au orientat în ultimii doi ani către ţări cu o situaţie politică şi economică mai stabilă”, relatează economica.net.
O serie de evenimente, cum ar fi BREXIT sau pandemia de COVID-19 i-au făcut pe 15% din clienții platformei TransferGo să își schimbe adresa de reședință din Regatul Unit cu una dintre țările nordice sau Germania, iar un număr considerabil de români s-au întors în aceeaşi perioadă din Marea Britanie, cu intenţia de a se reloca ulterior într-o ţară cu o situaţie mai stabilă, unde pot câştiga venituri mai mari.
Referitor la estimările pentru luna aprilie 2022, reprezentanţii companiei anticipează o creştere cu circa 15% a numărului transferurilor de bani către România din partea conaţionalilor plecaţi în străinătate.