BUCUREȘTI, 23 apr – Sputnik. Situație gravă în România, semnalată de Consiliul Național al Elevilor: numărul cazurilor de hărțuire sexuală în școli este într-o continuă creștere.
Ei amintesc că, de curând, în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora un profesor de 46 de ani, ce activează în cadrul Colegiului Tehnic „Simion Mehedinţi” Codlea, ar fi hărţuit sexual timp de patru ani (între anul 2018 şi anul 2022) mai multe eleve aflate în situaţii vulnerabile. În această situație, ”conducerea liceului a preferat să ascundă cazul, pentru a proteja reputaţia şcolii, în detrimentul adoptării unor măsuri ce ar fi trebuit să asigure siguranţa elevilor”, a transmis, vineri, Consiliul Naţional al Elevilor.
Elevii consideră ”inacceptabile astfel de atitudini venite din partea celor care ar trebui să fie garanţii respectării legislaţiei în vigoare şi a celor care ar trebui să se asigure că elevii se află în deplină siguranţă pe parcursul şcolarizării şi constată cu stupefacţie faptul că în ultima perioadă ies la iveală tot mai frecvent cazuri în care cadre didactice adoptă un comportament eronat în relaţia cu elevii”, subliniază stiripesurse.ro.
Reprezentanţii elevilor solicită autorităţilor, în contextul elaborării noului pachet legislativ pentru educaţie, deziderat prevăzut în proiectul „România Educată”, să elaboreze un set clar de proceduri menite să asigure intervenţia rapidă şi eficientă în cazurile de abuz sesizate la nivelul şcolii, astfel încât siguranţa elevilor şi a celorlalţi membri ai comunităţii şcolare să nu poată fi pusă în pericol sub nicio formă.
De asemenea, elevii consideră că este nevoie ca școlarii care au trecut prin asemenea experiențe să beneficieze de sprijin psiho-emoțional.