Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Scandal la vizita lui Kuleba la București: întrebările presei ar fi fost aranjate

Loara Ștefănescu, jurnalista TVR care le-a pus întrebări incomode miniștrilor de externe român și ucrainean la conferința de presă comună de vineri acuză că întrebările adresate celor doi miniștri au fost negociate
Sputnik
BUCUREȘTI, 22 apr - Sputnik. Conferința de presă comună pe care ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a avut-o, la București, alături de omologul său român, Bogdan Aurescu, s-a poticnit când a fost vorba de întrebările referitoare la trimiterea de arme în Ucraina.
Jurnalista Loara Ștefănescu de la TVR vorbește chiar de ”culisele unei vizite strategice”, arătând pe contul ei de socializare că nici nu a ajuns bine în sala conferinţei şi a fost informată că unii jurnalişti negociaseră intrebările şi nu mai este loc.
„A devenit plictisitoare această manevră. Eram şi alţi jurnalişti preocupaţi de adevăratele întrebări, români şi străini. - Paradigma arme, armament a lipsit din discursul domnului ministru Aurescu. Nu şi din cel al ministrului Kuleba. -În final, s-a acceptat să pot pune o întrebare. Explicit despre armamentul pe care România l-a livrat sau intenţionează să-l livreze Ucrainei. Lista cu echipamente militare solicitate de Ucraina, via NATO, a ajuns şi la Bucureşti”, a povestit jurnalista situația incredibilă de la conferința de presă.

Moment tensionat la conferința de presă comună

Întrebarea despre nevoile Ucrainei în materie de tehnică militară, adresată de o jurnalistă de la Antena 3 ministrului ucrainean Dmytro Kuleba a provocat intervenția fermă a ministrului Bogdan Aurescu, acesta spunând că ”nu crede că este bine să vorbim public despre aceste lucruri”.
Aurescu a dat asigurări ”cu toată seriozitatea” că Romania ca stat membru al UE și NATO este un stat responsabil care își asumă obligațiile internaționale și față de partenerii săi.
„UE sprijină aceste demersuri, NATO sprijină, dar așa cum a spus și premierul și președintele, lucrurile sunt în evoluție și nu cred că este bine să vorbim public despre aceste lucruri”, a vrut Aurescu să închidă subiectul.
La aceeași întrebare, ministrul Kuleba a arătat că a distribuit aceeași listă de necesități tuturor țărilor, și România cunoaște această listă.
„Am ridicat această chestiune și în fața oficialilor români și apreciez abordarea lor constructivă, dar este alegerea dvs. În anumite cazuri țările pot face ceva, dar nu o fac pentru că nu vor să aibă o relație proastă cu Rusia. Atunci începem să creștem presiune diplomatică și în domeniul public, dar acesta nu este cazul României. Ce nu acceptăm este ipocrizia. Din fericire nu este cazul României”, a dat și Kuleba un răspuns diplomatic.
O nouă întrebare de la TVR pe aceeași temă a jurnalistei TVR care a povestit ulterior tot aranjamentul de presă a provocat refuzul ferm al lui Aurescu, dar și o replică a lui Kuleba care a adăugat că răspunsul său se aplică tuturor țărilor: ”armele, ca și banii, necesită liniște, și nu spunem ce primim și de unde primim decât dacă este un anunț public legat de acest aspect. Aș vrea să repet că politica României este una inteligentă și restul las la interpretarea dvs.”, a răspuns Kuleba la această întrebare.