BUCUREȘTI, 18 apr - Sputnik. Ciolacu atrage atenția că România a achiziționat 65 de milioane de doze și mai trebuie să primească încă 40 de milioane de doze de vaccin, în contextul în care refuzul populației de a se vaccina a fost unul evident, multe din acele doze expirând sau trebuind să fie donate sau revândute.
În contextul în care ținta de vaccinare asumată de România era de 15 milioane de persoane, ceea ce face ca și în cazul unei a treia doze, booster, să fie nevoie de maximum 50 de milioane de doze , statul român a angajat sume importante din bugetul de stat al României pentru achiziții ce s-au dovedit inutile. Doar ultimele 40 de milioane de vaccinuri, încă nelivrate, au costat statul român 730 de milioane de euro.
Ciolacu a identificat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 3, și lista persoanelor responsabile cu aceste achiziții iresponsabile de vaccinuri. Aceștia ar fi fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu și vicepremierul Dan Barna (ambii de la USR) dar și fostul ministru de Finanțe, Alexandru Nazare (PNL) și premierul din acel moment, Florin Cîțu.
Cum Nazare a fost ulterior demis de Florin Cîțu pentru că a refuzat creșterea achizițiilor de doze de vaccin, se poate remarca că Marcel Ciolacu a reușit să își protejeze colegii de alianță, PNL, și să ”identifice” vinovații doar în tabăra adversarilor politici: USR și fostul premier liberal.