BRUXELLES, 14 apr – Sputnik. Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, Szijjarto Peter, spune că interesul ţării sale este să aibă cea mai bună colaborare posibilă cu România.
„Interesul nostru în Ungaria este să avem cea mai bună colaborare posibilă cu România şi să construim, să clădim această colaborare continuu. Avem motive nenumărate, pe care nu trebuie să le explic. Cu cât este stabilitatea politică mai mare în România şi Guvernul mai stabil în România, cu atât este mai uşor să construim o colaborare", a spus Szijjarto într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
El și-a arătat speranța că în viitorul apropiat relaţiile dintre Ungaria şi România vor continua pe drumul deja început şi vor exista dezvoltări şi progres continuu.
Ministrul de Externe maghiar le-a mulţumit maghiarilor din Transilvania pentru votul acordat FIDESZ şi pentru participarea la alegerile din 3 aprilie, precum şi autorităţilor române şi Poştei Române, pentru buna derulare a votului prin corespondenţă şi de la consulatele maghiare din România.
„Întotdeauna vom fi alături de maghiarii din afara graniţelor, îi vom susţine, indiferent dacă este vorba despre programe economice, sociale sau despre susţinere pentru continuarea", a mai afirmat Szijjarto Peter.