BUCUREȘTI, 7 apr - Sputnik. Marcel Ciolacu a scris pe contul său de socializare că PSD nu va fi vreodată de acord cu măsuri care afectează angajații români, locurilor de muncă și, în general, economia națională.
Liderul PSD a transmis acest mesaj astăzi când membrii sindicatelor din cadrul companiilor TMK Artrom din Reşiţa şi Slatina au protestat astăzi la sediul Guvernului, solicitând deblocarea conturilor companiei de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru a-şi putea desfăşura activitatea şi păstra locurile de muncă.
”După situația de la fabrica din Slatina, a venit rândul uzinei din Reșița a TMK Artrom să se confrunte cu probleme severe generate de modul eronat în care anumite autorități ale statului interpretează aplicarea sancțiunilor”, a scris Ciolacu.
El a solicitat Consiliului inter-instituțional responsabil cu aplicarea acestor măsuri să înțeleagă că activitatea companiilor de care depinde viața a mii de familii de români trebuie să continue, oamenii să-și primească salariile, iar familiile acestor angajați să nu sufere!
Deși cu întârziere, Ciolacu și-a dat seama că scopul sancțiunilor nu este ”să lași fără loc de muncă mii de români”.
Acum, liderul PSD cere aplicarea sancțiunilor în așa fel încât să aibă cât mai puține consecințe negative asupra salariaților și economiei naționale, spunând că ”acesta este singurul mod logic în care România trebuie să reacționeze!”.