CHIȘINĂU, 6 apr – Sputnik. Prim-ministrul ungar Viktor Orban i-a propus lui Vladimir Putin ca negocierile dintre Rusia și Ucraina să se desfășoare în Ungaria, informează RIA Novosti.
Orban, potrivit sursei, care citează presa occidentală, a declarat că l-a invitat pe Putin la negocieri pentru pace, la care să participe președinții Ucrainei și Franței, dar și cancelarul Germaniei. Răspunsul lui Putin, ar fi spus premierul ungar, a fost unul pozitiv, însă liderul rus ar fi precizat că ar avea pentru un astfel de eveniment anumite condiții.
Miercuri președintele rus și premierul ungar au purtat negocieri, despre care Orban a făcut anumite declarații pentru presă.
Anterior Kremlinul a declarat că admite în principiu o întâlnire între Putin și Zelenski, însă aceasta ar fi posibilă după aprobarea textului unui acord între părți. La rândul său președintele ucrainean a lăsat să se înțeleagă că o astfel de întâlnire ar putea să nu aibă loc.